III

                Se uita cu jind la picaturile care se prelingeau pe geam. Isi dorea sa le atinga, sa le simta, vroia sa se lase alintata de ele, sa le simta pe corpul ei incercat de atatea neplaceri. Deschise geamul, aerul rece ii izbi fata greu incercata, savura aceasta placere, era in extaz. Era prima data dupa atata timp cand simtea ploaia, se bucura la fel ca un copil. Simtea din nou, era vie si ii placea asta, isi propuse-se ca de aici inainte sa nu o mai intereseze nimic, vroia sa fie fericita in felul ei si numai ea in adancul ei stia cum. Avea timp de acum incolo sa se gandeasca numai la ea, sa faca numai ce vroia ea. Era singura pe lume dar asta nu o deranja, ii placea foarte mult felul asta al ei si nu vroia sa se schimbe pentru nimic si pentru nimeni. Din momentul acesta doar ea conta si nimeni altcineva, avea sa fie asa cum isi propusese cu mult timp inainte, insa teama de nou o facuse sa dea inapoi, dar asta era in trecut, acum era alta.

            Inchise geamul si se indrepta cu pasi repezi spre usa cabanei inchiriate. Deschise usa si dadu piept in piept cu stropii binefacatori. Incepu sa alerge de bucurie, sarea prin ploie ca un copil, era bucuroasa cum nu mai fusese niciodata. Sentimentul de beautitudine ii umplea sufletul de fericire, picaturile ii atingeau corpul si acesta raspundea cu extaz la atingerile suave. Alerga, se invartea, canta, isi aduse-se aminte de o melodie veche care o ducea cu gandul le amintiri placute, singurele care ii mai aduceau aminte de trecut. Doar amintirile mai ramasese-ra din ceea ce fusese odata si acestea o faceau mai puternica.

            Se opri, intinse mainele, vroia sa simta imbratisarea calda si o primi cu nesat. Se simti in al noualea cer.

            Isi incalzi un ceai si se afunda in fotoliul pus in mijlocul camerei. Isi lua o carte din biblioteca gasita in cabana si incepu sa citeasca cu jind. Nu mai citise de mult o carte, ea care obisnuia sa faca asta in fiecare zi, fuse-se obligata sa se abtina de la aceasta indeletnicire, dar acum avea sa-si reia unele din obiceiuri si acesta era unul dintre ele.

                                                                        ***

              De ce persoanele dragi ei disparuse-ra? Cu ce gresise?  Erau intrebari la care nu gasea raspuns. Avuse-se o copilarie frumoasa. Parintii o iubeau mai ales ca era  singura lor fiica. Ii oferise-ra tot ce isi dorise. Era ingerul lor. Un copil facut din iubire si asta contase cel mai mult pentru ei. Vrusese-ra tot ce era mai  bun pentru ea si reusisera cu greu la inceput si ulterior cu multa perseverenta ajunsese-ra sa isi faca un imperiu. Dar acest lucru nu ii scapase de un sfarsit tragic in cea mai importanta zi din viata copilei lor.

                Plecase catre locatia unde isi aniversa cele 18 primaveri. Isi invitase toti prietenii si era bucuroasa. Planuise totul pana la cele mai marunte amanunte, vroia sa fie o seara de neuitat si avea bucuria intiparita pe chipul ei angelic.

                Masina parintilor se vedea in oglinda retrovizoare. Inchise ochii in momentul urmator. Nu se putea asa ceva. Nu, nu, nu.

Povestea continua

Era alta. Doctorii ii redasera frumusetea, dar o frumusete pe care ea nu o recunostea. Trecusera 10 luni de la accident si viata ei fusese un calvar. Zecile de operatii la care fusese supusa pentru a-i fii reconstruita pielea o facusera mai puternica. Nu stia de unde facusera doctorii rost de piele si nici nu vroia sa afle. Incerca sa se obisnuiasca cu noua ei viata.

Intr-o dimineata se hotarase. Aruncase in valiza cateva haine care ii venisera la mana, isi pusese la gat aparatul de fotografiat si alergase catre aeroport. Se urca in graba in avion. Nu stia destinatia, nu o interesa, vroia doar sa vada alte fete, alte zambete, alte priviri, vroia sa se simta din nou in largul ei.

Se lasa purtat de amintiri”Gasise un lan de floarea soarelui. Dschisese geamul si incepuse sa planga. lacrimile ii linisteau sufletul si ii dadeau forta. Vroia sa uite, isi daduse seama ca pierduse atatia ani degeaba langa o persoana pe care nu o  cunostea. Il iubise? Se poate. Dar  ii fusesera de ajuns acele cunvinte pentru a da totul uitarii……Urmatorul lucru pe care si-l,amintea era salonul de spital. se pare ca un scurt-circuit provocase incediul. Masina luase foc, dar avusese noroc. Fusese salvata in ultima clipa.”

Vroia sa uite, isi arunca privirea pe geamul avionului, vedea norii, ar fii vrut sa paseasca pe ei, sa ramana acolo sus pentru totdeauna…insa viata trebuia sa continue…oare ce o astepta in viitor, nu stia, si nici nu vroia sa afle, avea sa lase totul la intamplare, vroia sa se bucure de acum incolo de orice. Era libera…

“Inceput de Poveste”(partea I)

O durea tot corpul. Simtea mii de intepaturi, parca cineva infigea cutite in ea. Incerca cu greu sa-si deschida ochii si in cele din urma reusii. Unde era?

Totul in jurul ei era necunoscut, alb, era in rai? Nu! Ceva in mintea ei ii spunea ca nu murise. Incepu sa alerge, disperarea o cuprinse, unde se afla?

Disparuse tot ce era alb in jurul ei si dintr-o data simti ca se prabuseste, parca abisul se desfacuse sub ea si cadea, cadea, dar unde? Pentru ca nu ajungea nici unde. Dintr-o data incepu sa tipe, nu se putea misca, nici macar capul nu si-l putea misca. Deschise din nou ochii. Iara-si isi puse intrebarea;unde era?

O lumina puternica ii strabatu ochii si cineva se apleca spre ea. Era el, nu putea sa uite chipul acela frumos pe care il vazuse si de care se indragostise inca din prima zi in care il zarise. Nu se astepta sa-l vada acolo. Incerca sa ridice mana, sa-i atinga fata, macar o data, sa simta ca era acolo, dar nu putu, avea mainile imobilizate. De ce? Ce se intampla cu ea? In timp ce isi punea aceste intrebari, o voce suava se auzi, o voce pe care nu o cunostea, o ruga sa stea nemiscata. Isi arunca ochii spre persoana care ii vorbea, imaginea pe care o vazuse mai devreme disparuse, unde era, visase sau fusese doar imaginatia ei. Acum in fata ei statea un barbat necunoscut imbracat in alb, care inca o ruga sa se linisteasca, pentru ca astfel isi facea rau. Se linisti si incerca sa asculte mai departe, dar mii de intrebari ii strabateau mintea inca incetosata. Cine era omul acesta? Si de ce nu se putea misca? Iar se intreaba unde era? Ce se intamplase cu ea?

Dintr-o data auzi:

-Iti aduci aminte ce s-a intamplat? Stii cine esti?

Ce intrebare stupida. Normal ca stia cine era. Era….dintr-o data incepu sa se panicheze. Nu-si amintea cum o cheama. Incepu sa-si miste capul haotic, mintea ii juca feste, normal ca stia cum se numeste, normal ca stia cine era, poate era un moment de confuzie.Incerca sa se linisteasca, pentru ca numai asa mintea ei putea sa functioneze. II venea o singura  litera in gand, un “A”. Sigur numele ei incepea cu”A”, dar care? Care? Atata confuzie si dintr-o data cazu intr-un somn adanc, linistitor. Doctorii ii administrasera un somnifer, le era frica de reactia ei, trebuia sa se liniseasca, se pare ca suferea de o usoara amnezie.

Trecusera ore bune, pana sa deschida din nou ochii, era mai linistita parca, isi aducea aminte cum o cheama, era Aileen Passi, insa doar atat. Altceva nu mai stia. Si unde se afla. Intoarse capul spre dreapta si vazu intr-o vaza niste flori galbene. Cine le adusese? O imagine ii strafulgera mintea, isi aducea aminte de un lan de floarea soarelui, dar nimic mai mult.

Atunci aparu in fata ei barbatul de mai devreme, imbracat in alb.

-Buna, vad ca te-ai trezit! Te simti mai bine?

Bine, cum putea sa se simta bine, cand nu se putea misca, nu-si putea aminti nimic, si tot corpul incepuse sa o doara. Incerca sa zica cateva cuminte, insa in loc  de cuvinte incepu sa planga, lacrimi mari ii ieseau din ochii rosii, care incepusera sa o usture. Nu mai intelegea nimic.Cu ultimele puteri reusi sa zica cateva cuvinte.

-         Unde sunt? V-as ruga sa-mi spuneti ce se intampla cu mine?

-         Sunteti la spital. Imi pare rau, a-ti avut un accident!

Un accident, ce accident, incerca sa-si aminteasca , dar degeaba.

-         A-ti fost gasita intr-o masina in flacari, in afara orasului.A-ti avut mare noroc, sunteti in viata, cat despre restul , cu timpul se va rezolva.

Se va rezolva. Cuvintele astea ii rasunau in cap. Ce se va rezolva? Ce patise? Masina in flacari ? cat mister dintr-o data in viata ei, oare asa fusese toata viata ei, un mister, s-au se intampla doar acum. Oare va gasii vreodata raspunsuri la aceste intrebari.

Si florile, florile de unde erau. Ii veni in minte chipul acela frumos pe care il vazuse mai devreme. Oare cine era?De ce i se paruse atat de cunoscut? Cate intrebari fara raspuns? Si din nou cazu intr-un somn adanc.

Se trezi din nou, dar nu mai deschise ochii, pentru ca auzea voci pe langa ea. Poate afla mai multe desprea ea, despre situatia ei, cand ii rasunara in gand cuvintele.

- Atat de tanara, oare cu ce a gresit sa ajunga in situatia asta…si vocile incepura sa se indeparteze.

Deschise ochii, isi dadu seama ca de data asta putea sa isi miste mainile. Le aduse spre fata, vroia sa isi atinga parul, obrajii, dar ramase surprinsa, nu simtea piele, sau par, ci numai bandaje. Ramase inmarmurita cand vazu ca avea mainile bandajate , ridica capu si ingrozita vazu ca de fapt tot corpul ei era bandajat, nici o particica din corpul ei nu se vedea, numai bandaje.

Se ingrozii. Dintr-o data isi aduse aminte tot. Sunase telefonu. Bucuroasa il ridicase si raspunse-se pentru ca la celalalt capat al firului era El. Discutia nu tinuse mult, insa ea era cea mai fericita. O invitase sa se intalneasca la locul lor favorit. Un gand o strafulgera. Oare avea sa ii puna marea intrebare? Sigur asta era. Isi puse rochita alba vaporoasa, isi aranja buclele, isi prinse in par fluturasul pe care il primise de la el. Isi lua cheile si se urca in masina de curand achizitionata. Oare putea sa fie mai bucuroasa decat in momentul asta. Avea tot ce isi dorea……………..