MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

6 februarie in timp

este a 37-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente

  • 1696: Apare, în tipografia instalată la mănăstirea Snagov, prima tipăritură : „Orânduiala slujbei Sfinţilor Constantin şi Elena”. Cartea, publicată sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu.
  • 1840: Aniversarea semnării Tratatului de la Waitangi dintre băştinaşi – mauri şi coloniştii britanici; Sărbătoarea naţională a Noii Zeelande.
  • 1857: Apare, la Bucureşti, ziarul unionist „Concordia”, care, în acelaşi an, îşi schimbă denumirea în „Românul” (director C.A. Rosetti).
  • 1866B.P Haşdeu editează, la Bucureşti, revista săptămânală satirico–umoristică „Satyrul” (apare până la 6 iulie 1866)
  • 1868: A avut loc, la Paris, premiera „Poemei române” compusă de George Enescu. Este prima sa apariţie publică în calitate de compozitor (la vârsta de 16 ani)
  • 1885Spiru Haret este numit secretar general al Ministerului Instrucţiei şi al Cultelor
  • 1919: Adunarea Naţională rezultată în urma alegerilor din 19 ianuarie 1919 şi-a început lucrările în orăşelul Weimar, urmând să dea Germaniei o Constituţie. După oraşul unde s-au desfăşurat lucrările adunării, au fost denumite ulterior „Republica de la Weimar” (1919-1933) şi constituţia după care se va conduce aceasta – „Constituţia de la Weimar”.
  • 1924: Legea persoanelor juridice preciza condiţiile care se cereau îndeplinite de o organizaţie spre a obţine calitatea de persoană juridică. Prin această lege, s-a creat cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizaţii politice antinaţionale.
  • 1945: Decret-lege privind statutul naţionalităţilor, potrivit căruia toţi cetăţenii sînt egali în faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie. Statutul prevedea pedepsirea prin lege a manifestărilor urii de rasă sau a naţionalismului.
  • 1948: Echipa feminină a României cucereşte locul al treilea la campionatul mondial de tenis de masă desfăşurat la Londra.
  • 1952Elisabeta a II-a a fost proclamată Regină a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord
  • 1954: Compania Mercedes a introdus în fabricaţie modelul sport de lux 300 SL
  • 1958: Opt fotbalişti ai clubului Manchester United sunt victime ale accidentului aviatic de la München.
  • 1990: La Tribunalul Municipal Bucureşti se înregistrează cel de-al 27-lea partid politic: Frontul Salvării Naţionale, preşedinte Ion Iliescu.
  • Decret-lege al Consiliului F.S.N. privind majorarea pensiilor şi altor drepturi de asigurări sociale ale membrilor C.A.P.
  • Decret-lege al Consiliului F.S.N. privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei „iniţiative” (întreprinderi mici cu cel mult 20 de salariati, asociaţii cu scop lucrativ, asociaţii familiale, activităţi prestate de persoane fizice în mod independent).
  • 1991: Ministerul Român de Externe dă o declaraţie prin care propunea desfiinţarea, pînă la mijlocul anului 1991, a tuturor structurilor militare ale Tratatului de la Varşovia. Toate statele membre ale pactului ceruseră acelaşi lucru. La 1 iulie 1991, la Praga, a fost semnat Protocolul de încetare a valabilităţii Tratatului de la Varşovia (încheiat la 15 mai 1955).
  • 1999: Începe Conferinţa de la Rambouillet, convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanţială” pentru Kosovo. Ea se încheie prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părţi. Belgradul exclude desfăşurarea unei forţe internaţionale în Kosovo, iar albanezii nu renunţă la pretenţia lor de a organiza un referendum privind independenţa provinciei (6 februarie-23 februarie 1999).
  • 2001: Expiră mandatul Misiunii Internaţionale Civile de Sprijin în Haiti (MICAH)
  • 2003: Preşedintele american, George W. Bush, afirmă că „jocul s-a încheiat pentru Irak, iar Saddam Hussein va fi oprit”.
  • NASTERI
  • : Regina Anna a Marii Britanii (d. 1714)
  • 1748Adam Weishaupt, Liderul „Iluminatilor”
  • 1867Dimitrie Voinov, zoolog, histolog şi citolog român, membru al Academiei Române (d. 1951)
  • 1881Ştefan Ionescu, politician şi general român
  • 1889Krikor H. Zambaccian, colecţionar şi critic de artă român de etnie armeană (d. 1962)
  • 1891Adrian Maniu, poet român (d. 1968)
  • 1897Constantin T. Nicolau, medic român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1973)
  • Alberto Cavalcanti, regizor brazilian
  • 1899Ramon Novarro, actor (d. 1968)
  • 1908Geo Bogza, scriitor şi ziarist român, membru (1955) al Academiei Române (d. 1993)
  • 1911Ronald Reagan, preşedinte al SUA în perioada ianuarie 1981 – ianuarie 1989 (d. 2004)
  • 1913Mary Leakey, antropolog britanic (d. 1996)
  • 1916Gabriel Ţepelea, istoric literar român, membru al Academiei Române
  • 1917Zsa Zsa Gabor, actriţă de film de origine maghiară
  • 1921Dan Constantinescu, poet şi traducător român
  • 1927Alexandru Apolzan, fotbalist român (d. 1982)
  • 1932François Truffault, regitor francez (d. 1984)
  • 1933Sorin Holban, prozator şi poet român
  • 1939Mike Farell, actor american
  • 1945Bob Marley, interpret jamaican de muzică reggae (d. 1981)
  • 1947Viorel Hizo, fotbalist şi antrenor român
  • Charles Hickox, înotător, câştigător a trei medalii de aur la Jocurile Olimpice din Mexic, din 1968
  • 1950Natalie Cole, cântăreaţă americană, prima interpretă de culoare care, în 1975, câştiga Premiul Grammy
  • 1961Florence Aubenas, jurnalistă franceză
  • 1962Axl Rose, membru al trupei Guns n’ Roses
  • 1968Cătălin Crişan, interpret român de muzică uşoară
  • 1975Lavinia Şandru, politician român

DECESE

SARBATORI

  • Noua ZeelandăZiua Waitangi, aniversarea semnării Tratatului de la Waitangi dintre băştinaşii mauri şi colonistii britanici. Sărbătoare naţională (1840)
  • În calendarul romano-catolic: Ss. Paul Miki şi însoţitorii săi, martiri.

si ultima stire;))

pe 6 februarie  1988, acum 22 de ani, s-a nascut Madalinutza;))

Reclame

februarie 5, 2010 - Posted by | stiati ca...

11 comentarii »

  1. La Multi Ani 🙂 …
    si eu m-am sarbatorit pe 2 feb 🙂

    Comentariu de klausen1976 | februarie 5, 2010 | Răspunde

  2. multumesc…la multi ani si tie:)

    Comentariu de madalinutza | februarie 5, 2010 | Răspunde

  3. La multi ani… 😀

    Comentariu de un nou sens | februarie 6, 2010 | Răspunde

    • multumesc:)

      Comentariu de madalinutza | februarie 6, 2010 | Răspunde

  4. Multi ani traiasca… Multi ani traiascaaa… Laaaaa muuuuulti aaaaani! Cine sa traiasca? Cine sa traiasca? La multi aaaaaani… Madalinutza sa traiasca.. Madalinutza sa traiasca.. Laaaa muuuuultiii aaaaaannniiiiii!!! 😀 :))
    La multi ani, fetitza! :*:* >:D<

    Comentariu de delia | februarie 6, 2010 | Răspunde

  5. Azi e zi dubla. Mai am un amic care isi serbeaza azi ziua de nastere. Pe 3 si pe 4 am mai avut inca doi amici. Maine am altu’. :)) Saptamana viitoare inca o prietena si bunicul meu. Si cam atat pe luna februarie, cred. 😕
    Ce sa mai…sunt plina de varsatori. :))

    Comentariu de delia | februarie 6, 2010 | Răspunde

    • multumesc pt cantec….esti prima pe ziua de azi care imi canta;))….si la mine in familie sunt cativa varsatori;))….si multumesc pt urare:*

      Comentariu de madalinutza | februarie 6, 2010 | Răspunde

  6. Uite ceva funny. :))

    Comentariu de delia | februarie 6, 2010 | Răspunde

    • multumesc:*..este super;))

      Comentariu de madalinutza | februarie 6, 2010 | Răspunde

  7. Cel mai important eveniment dintre toate e ziua ta.Poop Mada :*

    Comentariu de ryiando | februarie 6, 2010 | Răspunde

    • ms

      Comentariu de madalinutza | februarie 6, 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns la klausen1976 Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Saghin Ioana

Unii oameni indiferent cat de batranii sunt niciodata nu isi pierd frumusestea. Au mutat-o din fetele in inimile lor – Martin Buxbaum

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

There will be dragons

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

„Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat.“

Sunt lipsit de complexe pe un fond timid/ unii bibliotecari ar zice ca-s agresiv//Sunt eroul meu din nou, tot ce zic e zid Cand sunt tras par treaz , cand sunt treaz par zid..

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

În zadar mi-ai dat aripi, dacă nu m-ai învățat să zbor!

Șapte Zaruri

Autor: Mihaela Mădălina Manda

Mi-am îngropat țipătul

Eternitatea nu e accesibila decat prin vietuirea clipei in mod absolut...

Oglindă către prezent

M-am mutat pe adrianasandru.ro! :)

%d blogeri au apreciat asta: