MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

Ascultându-l pe Gog, Cristian Gog

Astăzi am avut ocazia să particip la show lui Cristian Gog desfășurat în Electroputere Parc Mall din Craiova. Omul ăsta, vă zic sincer chiar e mentalist, se joacă cu mințile oamenilor ( și da, așa cum zicea și el, nici o legătură cu un anumit spital), omul e normal la fel ca noi, dar știe atât de bine să te facă să îl asculți, să se joace cu mintea ta, să te aducă acolo unde își dorește și să obțină ceea ce vrea, asta îl și face special. Are un fel de a vorbi, de a se juca cu cuvintele, cu gesturile, făcându-te să fi atent și să crezi într-un final că da, totul poate fi posibil, atunci când vine vorba de mintea omului.

Am văzut oameni atenți, copii cuceriți de spectacol, show, nu degeaba a și câștigat emisiunea ”Românii au Talent”, pe scurt omul acesta știe să cucerească publicul spectator și încă ceva, lingurile acelea pe care le îndoaie doar atingându-le, nu m-am dumirit cum, și nici nu aș avea cum, chiar sunt linguri adevărate, dure, am pus mâna pe una și este metal 100%.

Pe mine una m-a cucerit cu reprezentația lui și aș participa cu cel mai mare drag la spectacolul ”IMPOSIBILITĂȚI”, sper ca într-un final să ajungă cu el și la Craiova.
Tot astăzi în Mall a făcut magie și olteanul nostru Adriani Popa, a cucerit pe cei mici cu scamatoriile sale și pe cei mari cu numerele de magie.

Cazare Craiova Regim Hotelier

Spectacolul nu se putea încheia fără autografe și poze!

PS: Am avut ocazia să îl ascult vorbind după spectacol pe Cristian Gog, felul cum povestește, cum le spune, cum te face să râzi, l-aș asculta non-stop. Mult succes!

Mai multe poze aici: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=789341311189083&id=673817462741469

August 28, 2015 - Posted by | Craiova | , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

Ana.

Gandurile unei mame curioase

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

BlogRoliv

blogul unui tânăr :D

Gandurile unei frunze

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

Dany Kovak

Prietene, esti victima propriului tau creier!

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

In zadar mi-ai dat aripi, daca nu m-ai invatat sa zbor!

%d blogeri au apreciat asta: