MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

Divizia A1 la volei masculin: Se dă startul în noul sezon competițional, Craiova – Dinamo derby-ul primei etape.

Sâmbătă 24 octombrie se dă startul în cadrul Diviziei A1 la volei masculin după o perioadă de aproximativ 6 luni de repaus. Iubitorii sportului cu mingea la fileu vor avea încă din prima etapă partide foarte interesante de văzut.

Una dintre cele mai intense partide încă din prima etapă, care poate fi considerată și derby-ul etapei, este cea dintre SCM U Craiova și CS Dinamo București.
Cele 2 echipe au încheiat împreună sezonul trecut prin cele 3 meciuri din cadrul Semifinalei Mici, în urma cărora oltenii au încheiat sezonul 2015-2016 pe podium, obținând medalia de bronz, și vor începe împreună noul sezon competițional.
Se anunță o partidă intensă între alb-albaștri și alb-roșii știindu-se pemanenta competiție dintre cele 2 cluburi indiferent de partidele în cadrul cărora se întâlnesc.

Astfel iubitorii sportului cu mingea la fileu și susținătorii alb-albaștrilor sunt așteptați sâmbătă la Sala Polivalentă din Craiova, începând cu ora 14:45 pentru a susține echipa.

Programul primei etape în cadrul Diviziei A1 la volei masculin arată astfel:
1. CS U Cluj – CS VC Banatul Caransebeș, sâmbătă 24.10.2015, ora 14:00
2. CS Unirea Dej – CVM Tomis Constanța, sâmbătă 24.10.2015
3. ACS Volei Municipal Zalău – CS Arcada Galați, sâmbătă 24.10.2015, ora 18:00
4. LMV Tricolorul Ploiești – VCM LPS Piatra Neamț, sâmbătă 24.10.2015
5. SCM U Craiova – CS Dinamo București, sâmbătă 24.10.2015, ora 14:45
6. CS Știința Explorări Baia Mare – CSM București, duminică 25.10.2015

DSC08674

Octombrie 19, 2015 - Posted by | sport, volei | , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

Ana.

Gandurile unei mame curioase

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

BlogRoliv

blogul unui tânăr :D

Gandurile unei frunze

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

Dany Kovak

Prietene, esti victima propriului tau creier!

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

In zadar mi-ai dat aripi, daca nu m-ai invatat sa zbor!

%d blogeri au apreciat asta: