MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

Liga Națională de handbal feminin: Meci de mare luptă la Zalău, Craiova pierde la un gol

Etapa a 15-a a Ligii Naționale de handbal feminin a fost cu ghinion pentru echipa SCM Craiova care a pierdut la limită partida disputată pe terenul echipei HC Zalău, scor 31-30(15-15), și formația de sub Meseș obține prima victorie din 2016.

În meciul tur SCM Craiova reușise să se impună cu 33-32.

Un meci disputat de la primul minut și până la ultimul , cu o primă repriză foarte echilibrată, nici una dintre cele 2 combatante nereușind să se distanțeze la mai mult de două lungimi, 8-6, 9-7,12-14 dar și egalitate la 15 la finalul primelor 30 de minute de joc.

A doua repriză a debutat în aceeași notă, cele două echipe nedând șansa formației adverse să se desprindă, excepția partidei fiind prin minutul 40, atunci când pe neatenția echipei din Bănie, portarul SCM-ului a ieșit din poartă, zălăuancele reușind să ducă scorul la 21-18. Finalul a fost unul de mare luptă, Craiova a reușit să egaleze la 30 cu 2 minute înainte de terminarea partidei, Zalăul a preluat din nou conducerea meciului în ultimul minut după ce a beneficiat de o lovitură de la 7 metri, 31-30, scor ce s-a înregistrat și la fluierul final, Cioaric nereușind să înscrie în ultimele secunde ale jocului.

În urma rezultatului înregistrat HC Zalău a egalat la puncte echipa SCM Craiova, cele două echipe ocupând pozițiile 7(SCM) și 8(HC Zalău) în cadrul clasamentului Ligii Naționale de handbal feminin.

Pentru SCM Craiova urmează partida de pe teren propriu în compania formației HCM Râmnicu Vâlcea, duminică 24.01.2016, ora 11:00, meciul putând fi urmărit și în direct la Digi Sport.

Reclame

ianuarie 20, 2016 Posted by | diverse, handbal, sport | , , , , , | 2 comentarii

Program SCM Craiova in perioada 20.01-24.01.2016

Programul echipelor de la Sport Club Municipal  Craiova in perioada 20.01.2016-24.01.2016 va fi urmatorul:

HANDBAL FEMININ
Liga Nationala de handbal feminin, etapa a 15-a, miercuri 20.01.2016, Zalau, ora 17:45, meci transmis in direct la Digi Sport
HC Zalau – SCM Craiova

HANDBAL FEMININ
Liga Nationala de handbal feminine, etapa a 16-a, duminica 24.01.2016, Sala Polivalenta din Craiova, ora 11:00, meci transmis in direct la Digi Sport
SCM Craiova – HCM Ramnicu Valcea

VOLEI MASCULIN
Divizia A1, etapa a 12-a, retur, sambata 23.01.2016, Sala Dinamo, ora 16:00, meci transmis in direct la Digi Sport
CS Dinamo Bucuresti – SCM U Craiova

VOLEI FEMININ
Divizia A1, Etapa a 12-a, retur, sambata 23.04.2016, Targu Mures, ora 18:00,
CSU Medicina CSS Tirgu Mures- SCM U Craiova

BASCHET MASCULIN
Liga Nationala de baschet masculine, etapa a 17-a, duminica 24.01.2016, Sala Polivalenta din Craiova, ora 18:00, meci transmis in direct la Digi Sport.
SCM U Craiova – CS Dinamo Bucuresti

handbal

ianuarie 20, 2016 Posted by | baschet, diverse, handbal, sport, volei | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Saghin Ioana

Unii oameni indiferent cat de batranii sunt niciodata nu isi pierd frumusestea. Au mutat-o din fetele in inimile lor – Martin Buxbaum

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

There will be dragons

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

„Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat.“

Sunt lipsit de complexe pe un fond timid/ unii bibliotecari ar zice ca-s agresiv//Sunt eroul meu din nou, tot ce zic e zid Cand sunt tras par treaz , cand sunt treaz par zid..

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

În zadar mi-ai dat aripi, dacă nu m-ai învățat să zbor!

Șapte Zaruri

Autor: Mihaela Mădălina Manda

Mi-am îngropat țipătul

Eternitatea nu e accesibila decat prin vietuirea clipei in mod absolut...

Oglindă către prezent

M-am mutat pe adrianasandru.ro! :)