MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

Volei (M): Voleibaliștii de la SCM U Craiova au avut astăzi ajutoare de nădejde la antrenament

Ziua a doua a săptămânii a început cum nu se putea mai bine pentru echipa de volei masculin SCM U Craiova care a avut ajutoare de nădejde pentru câteva zeci de minute la antrenament.

Voleibaliștii olteni au fost asaltați de zeci de copii care au învățat din tainele sportului cu mingea la fileu, s-au lăsat fotografiati, iar la final au împărțit autografe pentru viitorii campioni ai Craiovei.

Acțiunea a fost realizată de către Școala specială ”Sf. Mina” în colaborare cu Facultatea de Educație Fizică și Sport Craiova , pe terenul din Sala Polivalentă din Craiova fiind prezenți copiii care fac parte din Programul Educațional ”Pot fi campion!”

Toți componenții echipei SCM U Craiova au fost încântați de antrenamentul de astăzi, s-au bucurat deoarece au văzut zâmbetul pe fața acestor copii și au preluat din energia lor benefică pentru partidele ce vor urma, la sfârșitul săptămânii oltenii urmând să întâlnească formația CS Știința Explorări Baia Mare în primele partide din Semifinalele Diviziei A1.

Programul meciurilor desfășurate în Sala Polivalentă din Craiova este următorul:

Sâmbătă 26.03.2016, ora 14:00, meci 1
SCM U Craiova – CS Știința Explorări Baia Mare

Duminică 27.03.2016, ora 16:00, meci 2
SCM U Craiova – CS Știința Explorări Baia Mare

Dănuț Pascu, antrenor S.C.M. Craiova:
“Nu este doar o întâlnire interesantă, ci și plăcută. Este o bucurie foarte mare atât din partea copiilor, dar și din partea băieților mei. Ne bucură foarte mult această inițiativă, proiectul educațional al Școlii ”Sf. Mina”. Mă bucură foarte mult prezența lor aici, ne încarcă cu energie și ne motivează pentru acțiunile următoare. Să sperăm că va fi de bun augur prezența copiilor în sală, să ne aducă noroc, pentru că în sport avem nevoie și de puțin noroc.”

Nicolae GHIONEA, jucător S.C.M. Craiova:
„În acest moment încercăm să promovăm sportul și meciurile pe care le vom disputa chiar dacă este vorba despre copii cu probleme. Este o plăcere pentru noi să-i avem alături de noi. M-am jucat cu câțiva dintre ei, au arătat că își doresc să facă sport sau mișcare.”

Andrei Georgescu, jucător S.C.M. Craiova:
„Ne bucurăm că suntem alături de copii și că au putut să vină în această dimineață în Sala Polivalentă. Se vede bucuria pe fața lor și sentimentul este reciproc. Sper ca în viitor să mai avem asemenea acțiuni, pentru că sunt benefice și au impact foarte mare asupra lor. De ziua mea, cel mai frumos cadou ar fi calificarea în finala campionatului.”

Bogdan Ene, jucător S.C.M. Craiova:
„Ne bucurăm că am reușit să îi facem fericiți pe copii pentru câteva clipe, altfel decât erau obișnuiți până acum. Se vede bucuria în ochii lor și mă bucur că am reușit să ne detensionăm după un antrenament într-o perioadă destul de încărcată. Ne așteaptă două meciuri foarte importante și mă bucur că au fost alături de noi să ne vindecăm reciproc sufletește și mental. De ziua mea îmi doresc să fiu, în primul rând, sănătos, și apoi pot să realizez orice.”

Tot astăzi 2 dintre componenții echipei SCM U Craiova: Bogdan Ene și Andrei Georgescu și-au aniversat ziua de naștere. Le urăm mult succes pe toate planurile, fericire și tot ce își doresc să li se împlinească.

handbal

Sursa: http://www.scmcraiova.ro

Anunțuri

Martie 22, 2016 - Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

omamacurioasa.wordpress.com/

Gandurile unei mame curioase despre viata cu doi copii, cu bune si cu rele.

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

BlogRoliv

blogul unui tânăr :D

There will be dragons

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

Dany Kovak

Prietene, esti victima propriului tau creier!

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

În zadar mi-ai dat aripi, dacă nu m-ai învățat să zbor!

%d blogeri au apreciat asta: