MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

Handbal (M): Universitatea Craiova – HCM Sighișoara, dau startul partidelor din cadrul etapei a 23-a în Divizia A Seria B

Sâmbătă 23 aprilie începând cu ora 12:00 Sala Sporturilor ”Ion Constantinescu” din Craiova va fi gazda partidei de handbal masculin din cadrul etapei a 23-a a Diviziei A Seria B dintre CS Universitatea Craiova și HCM Sighișoara.

Cele 2 echipei vor da startul meciurilor din cadrul etapei a 23-a, următoarele 4 partide urmând să aibă loc în ziua de Florii.

În cadrul Diviziei A Seria B CS Universitatea Craiova ocupă în acest moment poziția a 6-a unde a acumulat 30 de puncte, în timp ce adversarii lor de la HCM Sighișoara se situează la doar 3 puncte în spatele lor, pe poziția a 7-a.

Universitarii așteaptă și de această dată pe iubitorii de sport la sală pentru a-i susține și încuraja și promit că vor da totul pe teren pentru a obține o victorie atât de necesară, băieții alb-albaștri ajungând deja la a 8-a înfrângere după ce în etapa trecută au pierdut pe terenul echipei SCM CS CSU Politehnica II Timișoara, scor 27-24(15-14).

În cadrul etapei a 23-a din Divizia A Seria B vor avea loc următoarele partide:
CS Universitatea Craiova – HCM Sighișoara, sâmbătă 23.04.2016, ora 12:00, Sala Sporturilor ”Ion Constantinescu” din Craiova
CNE Sighișoara – Stă
CS Universitatea Cluj – Stă
HC Sibiu – Academia Minaur Baia Mare , duminică 24.04.2016, ora 11:00, Sala Transilvania
CSM Făgăraș – CSM Satu Mare, duminică 24.04.2016, ora 12:00, Sala Radu Negru
CSM Oradea – SCM CH CSU Politehnica II Timișoara, duminică 24.04.2016, ora 16:00, Sala Antonio Alexe
ACS Muhlbach Sebeș – CSU CNOT Brașov, duminică 24.04.2016, ora 17:00, Sala Florin Fleșeriu
minge handbal

aprilie 21, 2016 Posted by | diverse, handbal, sport | , , , , , , | Lasă un comentariu

   

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Saghin Ioana

Unii oameni indiferent cat de batranii sunt niciodata nu isi pierd frumusestea. Au mutat-o din fetele in inimile lor – Martin Buxbaum

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

There will be dragons

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

„Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat.“

Seling , deals and everything you need in your beloved life.

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

În zadar mi-ai dat aripi, dacă nu m-ai învățat să zbor!

7 Zaruri or 7 Dice

Autor/Author: Mihaela Mădălina Manda

Mi-am îngropat țipătul

Eternitatea nu e accesibila decat prin vietuirea clipei in mod absolut...

Oglindă către prezent

M-am mutat pe adrianasandru.ro! :)