MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

Volei (M): A doua zi, a doua victorie, speranțele de la CNNT Craiova tot mai aproape de Final Four

A doua zi din cadrul Turneului Final al Campionatului Național de volei masculin speranțe s-a soldat cu o nouă victorie a echipei Colegiului Național Nicolae Titulescu din Craiova, de data aceasta oltenii impunându-se în fața echipei gazdă, CSS Botoșani.

Voleibaliștii din Bănie s-au impus la capătul a 5 seturi (fiind și prima partidă din acest sezon încheiată în setul decisiv pentru echipa din Craiova) după ce au revenit de la scorul de 2-0 pentru Botoșani, scor final și pe seturi: CNNT Craiova – CSS Botoșani 3-2(20-25,23-25,25-23,25-6,15-13), și oltenii se situează pe primul loc în Seria a II-a cu 5 puncte.

Tot în cadrul Seriei a II-a echipa CVM Tomis Constanța s-a impus cu scorul de 3-0 în fața adversarilor de la LPS Suceava.

Clasamentul după primele 2 zile în cadrul Seriei a II-a arată astfel:
1. CNNT Craiova – 5 puncte
2. CSS Botoșani – 4 puncte
3. CVM Tomis Constanța – 3 puncte
4. LPS Suceava – 0 puncte.

În cadrul Seriei I lucrurile sunt puțin avansate cunoscându-se încă de astăzi o primă Semifinalistă aceasta fiind CSS Nicu Gane Fălticeni, echipa reușind să acumuleze după primele 2 zile 6 puncte care îi asigură un loc în careul de ași.
Formația CSS Nicu Gane Fălticeni s-a impus cu scorul de 3-0 în fața echipei CSS Buzău, în timp ce echipa CSS LAPI Dej a obținut victoria în fața adversarilor de la CSS Caransebeș.

Clasamentul după primele 2 zile în cadrul Seria I arată în felul următor:
1. CSS Nicu Gane Fălticeni – 6 puncte
2. CSS Lapi Dej – 3 puncte
3. CSS Caransebeș – 3 puncte
4. CSS Buzău – 0 puncte

Rezultatele complete în cadrul zilei a doua de la Turneul Final al Campionatului Național sunt:

Seria I
CSS Nicu Gane Fălticeni – CSS Buzău 3-0 (25-14, 25-11, 25-18)
CSS LAPI Dej – CSS Caransebeș 3-0 (25-10, 25-21, 25-13)

Seria a II-a
CVM Tomis Constanța – LPS Suceava 3-0 (25-16, 25-21, 25-22)
CNNT Craiova – CSS Botoșani 3-2 (20-25, 23-25, 25-23, 25-6, 15-13)

volei

Sursă: http://www.doarvolei.ro

Mai 5, 2016 - Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

Ana.

Gandurile unei mame curioase

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

BlogRoliv

blogul unui tânăr :D

Gandurile unei frunze

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

Dany Kovak

Prietene, esti victima propriului tau creier!

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

In zadar mi-ai dat aripi, daca nu m-ai invatat sa zbor!

%d blogeri au apreciat asta: