MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

Minivolei (F): S-au stabilit primele partide ale Campionatului Național, Craiova – Dinamo se joacă sâmbătă dimineața

Joi seara în sala de conferințe a Sălii Polivalente din Craiova a avut loc ședința tehnică cu privire la desfășurarea Turneului Final al Campionatului Național de minivolei feminin ce are loc în perioada 20-22 mai 2016 la Craiova.

Pe lângă tragerea la sorți prin care s-au stabilit partidele ce vor avea loc în cele două Serii formate și sălile unde vor urma să evolueze, s-au punctat și anumite lucruri ce privesc buna desfășurare a unei competiții: modul de serviciu al voleibalistelor – din fața de jos, nu din lateral; așezarea în teren și rolul ridicătorului care nu are voie să facă preluare dar și multe alte întrebări care într-un final și-au găsit un răspuns

Astfel că vineri 20 mai și sâmbătă 21 mai se vor desfășura următoarele partide ce vor stabili Semifinalistele competiției:

În Seria A – partidele vor avea loc în Sala de Sport a Colegiului Național Ștefan Odobleja din Craiova (fostul Liceu Electroputere în Valea Rosie), după următorul program:

Vineri 20 mai
Ora 09:30 CS Dinamo București – CSM LPS Focșani
Ora 11:00 CSS Avram Iancu Stei – CSV Craiova

Ora 16:00 CS Dinamo București – CSS Avram Iancu Stei
Ora 17:30 CSV Craiova – CSM LPS Focșani

Sâmbătă 21.05.2016
Ora 09:30 CSS Avram Iancu Stei – CSM LPS Focșani
Ora 11:00 CSV Craiova – CS Dinamo București

În Seria B – partidele vor avea loc la Sala Voința (langa Colegiul Frații Buzești) după următorul program:

Vineri 20 mai
Ora 09:00 CS Dacia Mioveni 2012 – CS Victoria Nădlac
Ora 10:30 CSM București – ACS Juvenil Brașov

Ora 16:00 CS Victoria Nădlac – ACS Juvenil Brașov
Ora 17:30 CS Dacia Mioveni 2012 – CSM București

Sâmbătă 21 mai
Ora 09:00 CSM București – CS Victoria Nădlac
Ora 10:30 ACS Juvenil Brașov – CS Dacia Mioveni 2012

Primele 2 echipe din fiecare Serie se vor califica în Semifinalele competiției unde vor juca în sistem încrucișat: 1A – 2B; 2A – 1B.

Derby-ul Serie A va fi cu siguranță partida dintre CSV Craiova și CS Dinamo București, partidă ce va avea loc sâmbătă dimineața.

Echipa CSV Craiova ajunsă în premieră în Finala Campionatului Național de minivolei feminin după numai 2 ani de la înființare este alcătuită din:
BALICA BIANCA
CRACIUN MELANIA
DOVLEAC LUIZA
HERTZOG EVELYN
ILIESCU BEATRICE
ION RALUCA
MINEA ROBERTA
MORDUNESCU MIRUNA
NICOLA RAMONA
POAJGA MARIA
POPA ANDRA
TUTUNARU ALINA
Antrenori: Lucian Zlotea si Raluca Andrei Constantinescu

volei

Mult succes!

Mai 19, 2016 - Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

Ana.

Gandurile unei mame curioase

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

BlogRoliv

blogul unui tânăr :D

Gandurile unei frunze

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

Dany Kovak

Prietene, esti victima propriului tau creier!

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

In zadar mi-ai dat aripi, daca nu m-ai invatat sa zbor!

%d blogeri au apreciat asta: