MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

Din pasiune pentru volei : Badea Cristian: ”Am practicat multe sporturi dar ultimul și la care o să mă opresc este VOLEIUL”

15 ani, proapăt licean și un vis mare, să practice voleiul la cel mai înalt nivel, sunt doar câteva din lucrurile care îl pot caracteriza în acest moment pe unul dintre componenții Echipei Naționale de volei masculin speranțe a României.

Numele lui este Badea Cristian, oltean născut la Craiova în vara lui 2001(07.06.2001) și deja a fost convocat de 2 ori la cea mai importantă echipă a țării la categoria lui de vârstă: în iarnă a fost prima dată când a ajuns la Lotul Național la Juniori 3, iar în această vară a început stagiul de pregătire cu Naționala de speranțe în vederea participării la Campionatul Balcanic de volei masculin speranțe.

13346934_935536386569574_8796028946771293384_n

Cu multă muncă, dăruire și pasiune olteanul nostru de 1,93 m a demonstrat că își merită locul între cei 12 voleibaliști care săptămâna viitoare, mai exact pe 2 august, vor pleca în Serbia, la Ivanjica cu scopul precis de a urca pe cea mai înaltă dreaptă a podiumului.

Despre Cristian sunt multe de zis, mărturisește că ”Pasiunea pentru volei a început odată cu prima zi de volei, când domnul profesor Săvoiu mi-a explicat fiecare amănunt pe care trebuia să îl știe un începător, iar ușor, ușor m-am atașat mult de acest sport”, se întâmpla prin clasa a 6-a, la 12 ani și câteva luni. Adolescentul nostru surâde, pentru că nu poate uita momentul, era în apropierea halloween-ului.

În cei doi ani și jumătate de când practică voleiul au apărut și rezultatele, pentru că o persoană care se dedică unui țel va culege roadele în cele din urmă, se mândrește cu medaliile și cupele obținute și mai speră că din Serbia va veni cu medalia cea mai strălucitoare la gât:
– Medalie de bronz în cadrul Campionatului Național de minivolei de la Fălticeni în sezonul 2013-2014 cu CNNT Craiova
– Medalie de bronz la Olimpiada Națională a Sportului Școlar divizia gimnaziu în sezonul 2014-2015 cu CNNT Craiova
– Medalie de bronz la Campionatul Național de speranțe din sezonul 2015-2016, finală ce a avut loc Botoșani cu CNNT Craiova
– Cupă pentru Cel mai complet jucător în cadrul Campionatului Național de speranțe, sezon 2015-2016, CNNT Craiova
– Medalie de bronz la Olimpiada Națională a Sportului Școlar divizia gimnaziu în sezonul 2015-2016 cu CNNT Craiova
– Medalie de argint în cadrul Campionatului Național de volei masculin juniori cu echipa CNNT Craiova în sezonul 2015-2016, finală ce a avut loc la Baia Mare.

Recunoaște că deocamdată nu are un idol în volei dar privește cu interes fiecare meci de volei în care sunt prezenți seniorii și încearcă să învețe cât de mult poate de la aceștia, iar în timpul liber, acela pe care și-l permite adolescentul, între școală și antrenamente, îi place să privească meciuri de volei..” pentru că îmi place să văd cum se joacă Voleiul la un nivel mai înalt”.

handbal

Dacă este să ne referim la ce alte pasiuni ar putea să aibă un tânăr la 15 ani, ați rămâne surprinși la câte are Cristian: ”Pasiuni pe lângă volei am destule, imi place sa cânt la chitară, să desenez portrete, ca alte sporturi îmi place mult baschetul, tenisul de masă și de câmp. Am practicat multe sporturi, le enunț în ordine: tenis de câmp, dansuri, taekwondo, tenis de masă, baschet iar ultimul la care o să mă și opresc este Voleiul.

handbal

Fiind prezentă în ultimele 2 sezoane pe la meciurile echipelor de la Colegiul Național Nicolae Titulescu l-am putut vedea pe acest tânăr, o speranță clară a voleiului masculin în viitorul apropiat, cum alături de echipa sa a pus osul la câștigarea meciurilor, și-a dat toată silința pe teren, și a lovit mingea cum a știut mai bine, făcându-i pe antrenori să se bucure că din mâna lor iese o nouă generație care se poate remarca în sportul cu mingea la fileu, așa cum se știe că de la CNNT Craiova au plecat multe valori ale voleiul actual și din trecut.

handbal

Mult succes îți urez Cristian Badea, sper să îți cultivi pasiunea pentru volei cu aceeași dăruire de care dai dovadă mulți ani de acum încolo.

Sper să nu se supere pe mine dacă îi fac cunoscut unul dintre desene, pe mine una m-a impresionat foarte mult.

13820361_1763363347220995_320047962_n

Iulie 28, 2016 - Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

Ana.

Gandurile unei mame curioase

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

BlogRoliv

blogul unui tânăr :D

Gandurile unei frunze

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

Dany Kovak

Prietene, esti victima propriului tau creier!

letters to J.

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

In zadar mi-ai dat aripi, daca nu m-ai invatat sa zbor!

%d blogeri au apreciat asta: