MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

Handbal (F): ”Cupa Craiovei” vă așteaptă la 3 zile de handbal spectacol

Începând de vineri, 19 august, și până duminică, 21 august, Sala Polivalentă din Craiova va fi gazda turnelui cu numărul 10 al ”Cupei Craiova”la handbal feminin.

Gazdele de la SCM Craiova vor primi vizita formațiilor HCM Rm. Vâlcea, HC Dunărea Brăila și CSU Danubis Galați în cadrul turneului ce se dorește a fi pe lângă unul de pregătire și unul care să ofere publicului spectator 6 meciuri de mare spectacol.

Prezenți în cadrul unei conferințe înaintea începerii turneului antrenorul echipei SCM Craiova, Bogdan Burcea, și jucătoarea Mirela Pașca au prefațat competiția ce urmează să aibă loc peste 2 zile în Craiova.

Bogdan BURCEA, antrenor S.C.M. Craiova:
Turneul va fi important pentru noi, privind pregătirea. Nu ne interesează rezultatele, vrem să legăm cât mai bine relaţiile de joc. Vreau să precizez că deciziile privind jucătoarele care au venit şi cele care au rămas în lot au fost exclusiv opţiunile mele. Am încercat să cooptăm sportive care ştiu cum sunt meciurile grele. Avem un lot valoros, chiar dacă nu este numeros. Având destule achiziţii nu vom putea avea un lot omogen într-o perioadă scurtă. A contat şi lipsa de la antrenamente a jucătoarelor Valentina Ardean Elisei şi Laurisa Landre, convocate la lotul naţional. Pentru nivelul actual de pregătire sunt mulţumit.”

Mirela PAŞCA, jucătoare S.C.M. Craiova:
Sper să fie un sezon mult mai bun decât anul trecut, sper să ne închegăm mult mai bine şi le aşteptăm şi pe fete să întregim echipa. Este o motivaţie în plus, avem un lot mult mai bun şi sper să obţinem obiectivul dorit.”

PROGRAMUL TURNEULUI “CUPA CRAIOVEI”, EDIȚIA A X-A este următorul:

Vineri, 19.08.2016
S.C.M. CRAIOVA – H.C.M. Rm. Vâlcea (ora 17:30)
H.C. Dunărea Brăila – C.S.U. Danubius Galați (ora 19:30)

Sâmbătă, 20.08.2016
H.C. Dunărea Brăila – H.C.M. Rm. Vâlcea (ora 17:30)
S.C.M. CRAIOVA – C.S.U. Danubius Galați (ora 19:30)

Duminică, 21.08.2016
H.C.M. Rm. Vâlcea – C.S.U. Danubius Galați (ora 10:00)
S.C.M. CRAIOVA – H.C. Dunărea Brăila (pra 12:00)

Festivitatea de premiere (ora 13:30)

handbal

Publicul este așteptat în număr cât mai mare pentru a le încuraja pe alb-albastre.

Anunțuri

August 17, 2016 Posted by | diverse, handbal, sport | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (F): Cupa ”Școala de volei” și-a desemnat câștigatoarele la ediția a II-a a competiției de volei pe nisip

Sâmbătă, 13 august, și duminică , 14 august, pe terenul special amenajat de la Sala Polivalentă din Craiova s-a desfășurat ediția cu numărul 2 a Cupei ”Școala de volei” la volei pe nisip.

Peste 10 echipe s-au întrecut în cele 2 zile, iar la final pe podium au urcat o echipă de la CS Dacia Mioveni 2012 și două echipe ale Școlii Craiovene de volei.

Astfel câștigătorii la Cupa ”Școala de Volei” ediția a II-a au fost:
Locul 1: MARES/ PANAIT – CS Dacia Mioveni 2012
Locul 2: CHIFU /DOVLEAC – SCV Craiova
Locul 3: BADEA/ PARVAN – SCV Craiova

Competiția a fost organizată de SCV Craiova în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj și Sala Polivalentă din Craiova.

volei

Felicitări tuturor participanților!

Sursă poză: Facebook Radu Chifu

August 15, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (F): Inca 2 jucatoare isi prelungesc contractul cu SCM U Craiova

Sport Club Municipal Craiova a anuntat astazi 12 august semnarea a doua noi contracte ce privesc echipa de volei feminin SCM U Craiova.

Astfel Roxana Mihaela Geoge si Mihaela Truta si-au dat acordul pentru a evolua un nou sezon in culorile alb-albastre.

Pana in prezent echipa craioveana are 5 jucatoare, dupa ce zilele trecute Ramona Postea si Alina Gagea isi prelungisera sederea cu inca un sezon la echipa din Banie, dar si prin transferul extremei Daniela Lupescu, jucatoare ce in sezonul trecut a activat la Piatra Neamt.

In prezent echipa de volei SCM U Craiova este alcatuita din:
Ramona Beatrice Postea: coordonator, 29.08.1993, 1,76
Alina Livia Gagea: universal, 10.03.1993, 1,79
Daniela Lupescu: extremă, 15.05.1986, 1,75, a evoluat pentru VC Unic LPS Piatra Neamț, Medicina RG Mureș și CSM Lugoj
Roxana Mihaela Geoge: universal, 04.04.1983, 1.89
Mihaela Truta: extrema, 18.12.1975, 1.83
Antrenor principal: Alexandru Cosma
Antrenor secund: Adrian Popescu

10428063_830425020356366_8476911841491214119_n

August 12, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

J.O. Rio 2016: Prima medalie, spadasinele de aur ale României au făcut Legea la Rio

Câte emoții, câte speranțe, câte trăiri. După aproape o săptămână de la începerea Jocurilor Olimpice de vară de la Rio de Janeiro 2016, 4 românce, pe numele lor Ana Maria Popescu (Brânză), Simona Pop, Simona Gherman și Loredana Dinu ne-au adus cu adevărat primul zâmbet pe față, au obținut prima medalie olimpică.

Echipa feminină de spadă a României a câștigat în această seară prima medalie pentru delegația țării noastre, și nu oricare, ci pe cea mai strălucitoare dintre ele, aurul olimpic.

În cadrul Finalei pe echipe la spadă tricolorele s-au impus în fața fostelor campioane olimpice, reprezentantele Chinei, cu scorul de 44-38, pe parcursul unui tur de forță al spadasinelor tricolore.

Alături de olimpice a stat aproape antrenorul craiovean Dan Podeanu.

Felicitări fetelor, de acasă, de peste tot din lume, ne-ați făcut mândri de voi! Aveți tot respectul nostru!

spada

Sursă poză: https://www.facebook.com/fanTVR1/?fref=ts

August 11, 2016 Posted by | diverse, sport | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

J.O. Rio 2016: Mergea și Tecău luptă pentru aurul olimpic la Rio

Dacă în urmă cu câteva ore ne bucuram că avem în sfârșit asigurată o medalie la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro prin Echipa feminină de spadă, iată că veștile bune încep să apară mai des.

De această dată știrile care ne bucură inima sunt din tenis unde cuplul Florin Mergea și Horia Tecău -au trecut în cadrul semifinalelor olimpadei de americanii Steve Johnson și Jack Sock cu scorul de 6-3, și vor lupta în ultimul act al competiției pentru aurul olimpic.

În finala competiției cei doi români se vor duela cu câștigătorii din cealaltă semifinală unde vor juca perechile Rafael Nadal/Marc Lopez și Daniel Nestor/Vasek Pospisil.

În sferturile de finală ale probei de dublu Mergea și Tecău au trecut de brazilienii Bruno Soares și Marcelo Melo cu scorul de 6-4,5-7,6-2.

Cei doi români vor participa și în proba de dublu mixt, imediat după terminarea acestei probe cei doi intrând din nou pe teren: Mergea alături de Monica Niculescu unde în primul tur vor întâlni perechea din Spania Carla Suarez Navarro și David Ferrer, urmați de Horia Tecău și Irina Begu care vor juca împotriva polonezilor Agnieszka Radwanska și Lukas Kubot.

tenis

Mult succes le urăm!

Sursă poză: https://www.facebook.com/fanTVR1/?fref=ts

August 11, 2016 Posted by | diverse, sport | , , , , , , , | Lasă un comentariu

J.O. Rio 2016: Echipa feminină de spadă este in Finală la Jocurile Olimpice, avem asigurată prima medalie olimpică

Echipa feminină de spadă a României s-au calificat în urmă cu câteva minute în Finala pe echipe în cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro.

Tricolorele s-au impus în cadrul semifinalelor în fața formației din Rusia cu scorul de 45-31.

În ultimul act al competiției România va întâlni echipa campioană olimpică, China, formație ce s-a impus în semifinale în fața Estoniei.

Echipa feminină de spadă a României este alcătuită din: Ana Maria Popescu (Brânză), Simona Pop și Simona Gherman și Loredana Dinu.

spada

Sursă poză: https://www.facebook.com/fanTVR1/

August 11, 2016 Posted by | diverse, sport | , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (F): Începe să prindă contur echipa de volei feminin SCM U Craiova

Au început să apară veștile bune și la echipa de volei feminin SCM U Craiova, singura dintre formațiile clubului SCM Craiova care nu anunțase prea multe despre componența formației în sezonul 2016-2017.

Atfel în ultimele 5 zile au fost anunțate primele contracte pentru noul sezon competițional. Prima care și-a dat acordul pentru un nou an sub culorile alb-albastre a fost coordonatorul Ramona Beatrice Postea, urmată de Alina Gagea, care deasemenea își prelungește acordul cu formația olteană, dar și o nouă achiziție, Daniela Lupescu, venită de la UNIC LPS Piatra Neamț.

Ramona Beatrice Postea: coordonator, 29.08.1993, 1,76
Alina Livia Gagea: universal, 10.03.1993, 1,79
Daniela Lupescu: extremă, 15.05.1986, 1,75, a evoluat pentru VC Unic LPS Piatra Neamț, Medicina RG Mureș și CSM Lugoj

De asemenea de amintit este faptul că echipa de volei feminin SCM U Craiova a început pregătirea pentru noul sezon competițional marți 9 august.

10428063_830425020356366_8476911841491214119_n

Mult succes le urăm de pe acum!

August 10, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , | Lasă un comentariu

J.O. Rio 2016: Continuăm să visăm frumos: România – Muntenegru 25-21

O altă față a Echipei Naționale de handbal feminin a României am putut vedea astăzi în cadrul partidei cu numărul 3 de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în cadrul căreia s-a obținut și prima victorie trecută în dreptul tricolorelor.

Fetele antrenate de Tomas Ryde și Costică Buceschi au luptat, au alergat, au arătat că pot întoarce scorul unei partide și s-au comportat ca o adevărată echipă pe teren în confruntarea cu Naționala Muntenegrului, lucru ce s-a văzut și în scorul rezultat, 25-21(11-9).

Deși au fost conduse în startul primei partide fetele au egalat la 4, s-au ținut aproape de adversare și au reușit să preia conducerea astfel că la pauză tricolorele aveau un ecart de 2 goluri, 11-9.

Încurajate din tribune, pe tot parcursul partidei auzindu-se România, România, șefe de galerie fiind colegele româncelor, Dedu și Zamfirescu, România a apăsat pe pedala de accelerație și în partea secundă a meciului, a ținut constant o diferență de 2, 3 goluri, în minutul 51 consemnându-se și cea mai mare diferență de 4 goluri, 21-17, 22-18, 2 minute mai târziu. Finalul le-a găsit pe românce în atac, în ultima secundă înscriindu-se ultimul gol al partidei,  25-21.

Paula astăzi a fost magistrală cu peste 15 parade, Neagu și-a arătat adevarata valoare, Manea a fost omul potrivit de fiecare dată în locul potrivit, întreaga echipă a României ne-a arătat că pot să țină stindardul sus.

Pentru România au înscris: Neagu – 10 goluri, Manea – 4 goluri, Chiper – 4 goluri, Ardean-Elisei – 3 goluri, Buceschi – 2 goluri, Geiger – 2 goluri.

Următorul meci al Naționalei României va avea loc vineri 12 august în compania Spaniei, meciul putând fi urmărit în direct la TVR începând cu ora 20:40.

handbal

Sursă poză: https://www.facebook.com/fanTVR1/?fref=ts

August 10, 2016 Posted by | diverse, handbal, sport | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

J.O. Rio 2016: România – Brazilia 13-26

Al doilea meci, a doua înfrângere pentru Echipa Națională de handbal feminin a României în cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro.

Naționala antrenată de Tomas Ryde a pierdut fără drept de apel în fața echipei gazde, Brazilia, la o diferență usturătoare de 13 goluri, 26-13(14-9).

Într-o atmosferă încendiară cu peste 10000 de suporteri veniți să își încurajeze echipa, România a încercat să facă față presiunii. Tricolorele pierd primul atac și braziliencele deschis scorul încă din primul minut, urmând ca un minut mai târziu Buceschi să obțină un 7 m, iar Neagu să finalezeze lovitura, 1-1. Urmează 6 minute fără goluri pentru Naționala României, cu o eliminare de 2 minute pentru aceeași Neagu pentru ținere în atac, și un ecart al țării gazdă de 4, 5-1. În minutul 8 tricolorele înscriu un nou gol, 5-2, ca 2 minute mai târziu Manea să ducă scorul la 6-3. La jumătatea primei reprize braziliencele se desprind la 5 goluri, 9- 4, după o execuție de la 7m a jucătoarei Rodrigues. Urmează o perioadă în care diferența dintre cele două naționale se menține constantă la 4 sau 5 goluri, 9-4,11-7, 12-7(min 22), și crește la 6 în minutul 25. Finalul primei reprize le găsește pe românce la 5 goluri în spatele adversarelor, 14-9, dar și cu gustul amar al multor ratări.

Repriza secundă începe deasemenea cu echipa gazdă în mare formă, reușind să înscrie 3 goluri consecutive, 17-9, arătând marea dorință a braziliencelor de a-și lua revanșa după ultimele 2 partide pierdute în fața tricolorelor. Visul României de a obține o primă victorie la Rio 2016, începe să se spulbere încet, încet, odată cu mărirea diferenței la 9 goluri, 20-11, 21-12 în minutul 47, dar și cu jocul tricolorelor care parcă nu vrea să se lege. Finalul este unul de coșmar, cu doar 4 goluri reușite în 30 de minute și o diferență usturătoare de 13 goluri, 26-13.

Repriza I: 1-0, 1-1(7m – Neagu, min 2), 2-1, 3-1, 4-1(min 5 – 7m), 5-1, 5-2(Neagu – min 8), 6-2, 6-3(Manea), 6-4, 7-4, 8-4,9-4(7m), 9-5, 10-5(min 17), 10-6(Geiger), 11-6,11-7(Ardean Elisei), 12-7(Rodrigues), 12-8(7m – Neagu), 13-8( Da Silva – min 24), 14-8, 14-9(Neagu) – Pauză

Repriza a II-a: 15-9, 16-9, 17-9, 17-10(Chiper), 17-11(Neagu), 18-11, 19-11, 20-11, 20-12(Vizitiu), 21-12, 22-12, 23-12, 23-13(Neagu), 24-13, 25-13, 26-13 – Final.

România mai are de disputat alte 3 meciuri în grupa de calificare iar șansele nu sunt încă pierdute:
România – Muntenegru: 10 august – 17:30
România – Spania: 12 august – 20:40
România – Norvegia: 14 august – 22:40

index

August 8, 2016 Posted by | diverse, handbal, sport | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LifeGames: ”NOI SUNTEM CEI 3V: VIATA – VOLEI – VIITOR” – își deschide porțile pe 25 august 2016

În ultima perioadă din ce în ce tot mai mulți copii se îndreaptă către sportul cu mingea la fileu – voleiul – și în sprijinul acestora pe lângă școlile care au ore speciale de volei și participă în campionate au început să se deschidă și asociații dedicate exclusiv voleiului.

Una dintre acestea este Asociația Club Sportiv LIFEGAMES București care prin programul ”NOI SUNTEM CEI 3V: VIATA – VOLEI – VIITOR” așteaptă câți mai mulți copii să fie introdu-și în tainele acestui frumos sport.

Marea deschidere va avea loc joi 25 august 2016 în sala de sport a școlii private International School of Bucharest, de la ora 18:00, în cadrul asociației fiind așteptați copii născuți în anii 2007, 2008, 2009, 2010 (6-9 ani) atât băieţi, cât şi fete.

La ACS LIFEGAMES BUCURESTI vei fi printre cei mai buni, lucrand cu cei mai buni!
NOI SUNTEM CEI 3 V: VIATA – VOLEI – VIITOR !

Deși sunt la început oamenii de la ACS LIFIFEGAMES București vor să crească alături de cei mici pe baza unor valori precum încrederea, răspunderea, transparența și loialitatea, iar scopurile și obiectivele asociației sunt unele foarte viabile:

cresterea numarului la 60 de copii (fete + baieti pe grupe de varsta specifice), in cel mai scurt timp posibil, in sala de sport unde ne desfasuram activitatea;
-folosirea a inca 3 sali de sport ale scolilor din diferite sectoare din Bucuresti pentru initiere, pe grupe de varste specifice, incepand cu 12.09.2016;
-target minim: 100 de copii pana la sfarsitul acestui an.

Câteva date pentru a găsii mai ușor locul de desfășurare al orelor de volei:
International School of Bucharest (Soseaua Gara Catelu, nr. 1R, sector 3, Bucuresti). Puncte reper: Centrul de Pregatire al Pompierilor General de Brigada Corneliu Stoicheci; de la metrou “Republica”/statia RATB “Antilopa” – 5 statii cu autobuzul 246 in cartierul “23 August” (statia RATB Soseaua Gara Catelu).

Pentru detalii nu stați pe gânduri și apelați la următoarele persoane:
Stefan TOLBARU: telefon: 0755.121.001, email: contact@voleiacslifegames.ro
Claudiu PITIGOI: telefon: 0759.991.509, email: contact@voleiacslifegames.ro

volei

Detalii puteți găsii și pe pagina de facebook: Acs LifeGames Bucuresti

August 8, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , | Lasă un comentariu

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

O mamă curioasă

Gandurile unei mame curioase despre viata cu doi copii, cu bune si cu rele.

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

BlogRoliv

blogul unui tânăr :D

There will be dragons

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

Dany Kovak

Prietene, esti victima propriului tau creier!

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

În zadar mi-ai dat aripi, dacă nu m-ai învățat să zbor!