MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

Știu ce ai făcut astă vară

Da, știu sigur ce ai făcut astă vară. În loc să fi calmă și liniștită, să te bucuri de mare, de soare, de vacanță. Să vizitezi așa cum se cuvine locurile care abia așteptau să fie admirate de privirea ta și mai ales să îți expui corpul frumos la vedere și bine lucrat toată iarna la sală pentru a întoarce privirile, tu ce ai făcut??

Cum ce, mai trebuie să îți amintesc, că te-ai chinuit să scapi, ai încercat o mulțime de produse de epilare, care pe lângă faptul că ți-au iritat pielea frumoasă și sensibilă nici nu și-au făcut treaba așa cum trebuia. Așa că toată vara ai stat cu acele produse după tine, ai fost roșie ca racul, deoarece nu era de ajuns că nu și-au făcut treaba cum trebuia, dar ți s-a și roșit pielea în ultimul hal, de a trebuit să îmbraci haine lungi pe căldurile acelea insuportabile.

Dar cam așa se întâmplă când nu ești în pas cu ultimele tehnologii în ceea ce privește epilarea, și aici nu vorbim despre mersul la salon, ci tehnologia pe care o poți utiliza chiar la tine acasă, în intimitatea ta, fără ajutorul altor persoane, ci doar tu și acest extraordinar aparat epilat de la Silk”N. La un preț care își merită toți banii, la o dimensiune care nu te deranjează și nu ocupă decât un spațiu putem spune minuscul la puterea pe care o deține, dispozitivul Silk’n Glide este un aparat de epilare definitivă pe care il poți achiziționa foarte ușor din magazinul On-line Silkn Romania. Este mic, se alimentează la curent, folosește tehnologia IPL cu lumină intens pulsată pentru o epilare definitivă și de durată, fiind opțiunea ”the best” pentru zonele delicate ale corpului.

Iar dacă încă nu ești pe deplin sigură de utilitatea acestui produs, sau a gamei de produse pe care Silkn Romania ni le pune la dispozitie atunci află că aceste produse au peste 4 milioane de utilizatori pe tot globul, vedetele de la Hollywood se bucură de acest răsfăț, asta spune multe despre aceste produse. Așa că ar fi timpul ca tu, eu, toți sau toate să ne achiziționăm un produs Silk’n și să începem al utiliza, până la vară am avea o piele catifelată, frumoasă și numai bună de expus la soare.

epilare
Articol scris pentru Super Blog 2015, proba numărul 22 de la Silkn Romania și Total Pro Beauty: Epilarea definitivă – de la Hollywood, în casele noastre

noiembrie 26, 2015 Posted by | Advertoriale, diverse | , , , , , | Lasă un comentariu

   

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Saghin Ioana

Unii oameni indiferent cat de batranii sunt niciodata nu isi pierd frumusestea. Au mutat-o din fetele in inimile lor – Martin Buxbaum

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

There will be dragons

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

În zadar mi-ai dat aripi, dacă nu m-ai învățat să zbor!

7 Zaruri/7 Dice

Autor/Author: Mihaela Mădălina Manda

Mi-am îngropat țipătul

Eternitatea nu e accesibila decat prin vietuirea clipei in mod absolut...

Oglindă către prezent

M-am mutat pe adrianasandru.ro! :)