MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

Minivolei (F): Dinamo, Nădlac și Craiova pe podiumul Campionatului Național de minivolei feminin

Final de sezon în cadrul Campionatului Național de minivolei feminin , și ce final, unul plin de încărcătură emoțională pentru toate echipele prezente la Craiova care și-au disputat șansa pentru a deveni cea mai bună formație din țară.

Lacrimi de bucurie dar și de durere, încurajări și cântece din partea famiiilor, fraților, prietenilor și a tuturor celor care au fost prezenți în săli în cele 3 zile de competiție ale Turneului Final al Campionatului Național.

Iar cum totul are și un sfârșit duminică 22 mai a fost finalul unui an fenomenal pentru niște copii care au o pasiune – VOLEIUL.

Cele mai fericite de departe au fost fetele de la CS Dinamo București care și-au trecut în palmares Titlul de Campioane Naționale după ce în cadrul Finalei Mari s-au impus la capătul a 5 seturi extrem de disputate în fața formației CS Victoria Nădlac, care și-a trecut în cont Titlul de Vicecampioane Naționale.

Dar de departe cel mai așteptat meci al acestui Turneu a fost partida echipei gazdă, echipa CSV Craiova( proiectul îndrăzneț al unor oameni care în 2 ani a cunoscut o ascensiune fulger) din Finala Mică. Oltencele prin ale căror vene curge sânge alb-albastru și-au trecut astăzi în palmares prima medalie, cea de bronz, în cadrul unei Competiții Naționale organizată de Federația Română de Volei. CSV Craiova a învins în cadrul ultimei partide disputate azi la Craiova în Sala de Sport a Colegiului Național ”Ștefan Odobleja” din Craiova echipa CSM București cu scorul de 3-1 și astfel au urcat pe podiumul Campionatului Național.

La final de sezon primele 3 locuri în cadrul competiției sunt ocupate în ordinea importanței de către următoarele echipe: locul 1 și Titlul de Campioană Națională – echipa CS Dinamo București, locul 2 și Vicecampioană Națională formația – CS Victoria Nădlac și locul 3 și bronz – CSV Craiova.

Cele care au făcut ca visul echipei din Craiova să devină realitate sunt:
BALICA BIANCA
CRACIUN MELANIA
DOVLEAC LUIZA
HERTZOG EVELYN
ILIESCU BEATRICE
ION RALUCA
MINEA ROBERTA
MORDUNESCU MIRUNA
NICOLA RAMONA
POAJGA MARIA
POPA ANDRA
TUTUNARU ALINA
Antrenori: Lucian Zlotea si Raluca Andrei Constantinescu

Rezultatele înregistrate în ultima zi a Finalei Campionatului Național de minivolei feminin au fost:

Finala Mare:
CS Dinamo București – CS Victoria Nădlac 3-2

Finala Mică :
CSV Craiova – CSM București 3-1

Locurile 5-6:
ACS Juvenil Brașov – CS Dacia Mioveni 2012 : 1-3

Locurile 7-8:
CSS Avram Iancu Stei – CSM LPS Focșani 1-3

Clasamentul final Campionatul Național de minivolei feminin este următorul:
1. CS Dinamo București – Campioană Națională
2. CS Victoria Nădlac
3. SCV Craiova
4. CSM București
5. CS Dacia Mioveni 2012
6. ACS Juvenil Brașov
7. CSM LPS Focșani
8. CSS Avram Iancu Stei

volei

volei

volei

volei

 

volei

volei

volei

Pentru mai multe poze de la Festivitatea de premiere a Campionatului Național de minivolei feminin aici: Premiere

Poze Finala Mare aici CS Dinamo București – CS Victoria Nădlac 3-2

Poze Finala Mică aici: CSV Craiova – CSM București 3-1

Felicitări tuturor și mult succes în acest sport minunat

mai 22, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Minivolei (F): CSV Craiova luptă pentru bronz în Campionatul Național, Dinamo – Nădlac în Finala Mare

Sâmbătă după amiază la Craiova s-au disputat meciurile din cadrul Semifinalelor Campionatului Național de minivolei feminin în urma cărora s-au stabilit echipele ce se vor duela în cadrul Finalei Mari și Finalei Mici.

Dacă în cadrul primei Semifinale CS Dinamo București a trecut de echipa CSM București la capătul a patru seturi, 3-1, și și-a asigurat un loc în Marea Finală ce va avea loc duminică 22 mai 2016, în Semifinala a 2-a s-a dat o mare luptă pentru un loc în ultimul act al competiției.

volei

Încurajate de un public fenomenal alcătuit din părinți, frați, surori, prieteni, copiii de la Școala Măceșu de Sus, voleibalistele conduse de Lucian Zlotea și Raluca Andrei Constantinescu au luptat până în ultimul moment pentru a-și atinge visul. Deși au revenit spectaculos de la 2-0 pentru CS Victoria Nădlac și au dus partida din cadrul Semifinalei a doua în setul decisiv, fetele de la SCV Craiova nu au mai avut puterea să își adjudece partida și au cedat la scorul de 2-3.

volei

volei

Oltencele vor juca duminică în cadrul Finalei Mici pentru a-și trece în palmares prima medalie, cea de bronz, adversară urmând să fie echipa CSM București.

Rezultatele înregistrate în cadrul Semifinalelor și în partidele pentru locurile 5-8 au fost următoarele:

Semifinala 1
CS Dinamo București – CSM București 3-1

Semifinala 2
CSV Craiova – CS Victoria Nădlac 2-3

În partidele pentru locurile 5-8 s-au înregistrat următoarele rezultate:
ACS Juvenil Brașov – CSS Avram Iancu Stei 3-1
CS Dacia Mioveni 2012 – CSM LPS Focșani 3-1

Duminică 22 mai 2016 se vor disputa următoarele partide:
Ora 12:30 Finala Mică: CSV Craiova – CSM București
Ora 11:00 Finala Mare: CS Dinamo București – CS Victoria Nădlac
Pentru locurille 5-6: ACS Juvenil Brașov – CS Dacia Mioveni 2012
Pentru locurile 7-8: CSS Avram Iancu Stei – CSM LPS Focșani

handbal

Pentru mai multe poze de la Semifinala 1 aici: CS Dinamo București – CSM București

Pentru mai multe poze de la Semifinala a 2-a aici: CSV Craiova – CS Victoria Nădlac

mai 21, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Minivolei (F): S-au stabilit cele 4 semifinaliste ale Campionatului Național de minivolei feminin

Sâmbătă dimineața la Craiova s-au disputat ultimele partide ale Seriilor Campionatului Național de minivolei feminin în urma cărora s-au stabilt semifinalistele competiției.

Dacă din prima zi se cunoșteau deja 3 din cele 4 semifinaliste: CSV Craiova, CS Dinamo București și CSM București, acestora li s-a alăturat și echipa CS Victoria Nădlac care a reușit să se impună în fața echipei din București cu scorul de 3-1 și și-a asigurat prima poziție în Seria B.

Echipa gazdă, CSV Craiova a pierdut astăzi prima partidă din cadrul Finalei fiind învinsă de formația CS Dinamo București la capătul a 4 seturi, 1-3, și au terminat Seria A pe poziția secundă.

Rezultatele înregistrate în cea de a doua zi de competiție au fost următoarele:

Seria A:
Sâmbătă 21.05.2016
Ora 09:30 CSS Avram Iancu Stei – CSM LPS Focșani 3-0
Ora 11:00 CSV Craiova – CS Dinamo București 1-3

Clasamentul final în cadrul Serie A este următorul:
1. CS Dinamo București – 9 puncte – calificată în Semifinale
2. CSV Craiova – 6 puncte – calificată în Semifinale
3. CSS Avram Iancu Stei – 3 puncte
4. CSM LPS Focșani – 0 puncte

Seria B:
Sâmbătă 21.05.2016
Ora 09:00 CSM București – CS Victoria Nădlac 1-3
Ora 10:30 ACS Juvenil Brașov – CS- Dacia Mioveni 2012 0-3

Clasamentul final în cadrul Seriei B se prezintă astfel:
1. CS Victoria Nădlac– 7 puncte – calificată în Semifinale
2. CSM București – 6 puncte – calificată în Semifinale
3. CS Dacia Mioveni 2012 – 5 puncte
4. ACS Juvenil Brașov – 0 puncte

În urma rezultatelor înregistrate se vor disputa următoarele partide în cadrul Semifinalelor:

Sâmbătă 21.05.2016
Ora 16:00 CSM București – CS Dinamo București
Ora 17:30 CSV Craiova – CS Victoria Nădlac

volei

Mult succes!

mai 21, 2016 Posted by | diverse, scoala, sport, volei | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Minivolei (F): CSV Craiova a ajuns în cele mai bune 4 echipe din țară la minivolei feminin, rezultate Campionat Național

CSV Craiova, echipa de minivolei feminin care reprezintă Oltenia la Campionatul Național de minivolei feminin nu contenește să ne surprindă pe zi ce trece.

În doar 2 ani de zile CSV Craiova a reușit să crească cât alții în 10 și după ce fetele antrenate de Lucian Zlotea și Raluca Andrei Constantinescu au uimit pe toți după ce s-au calificat în Turneul Final al Campionatului și pe lângă acest lucru au reușit să aducă și competiția la Craiova, iată ca astăzi au mai scris o filă din povestea lor.

Craiovencele s-au calificat în Semifinalele Turneului Final al Campionatului Național de minivolei feminin încă din prima zi de competiție, nefiindu-le necesare să joace toate partidele pentru a obține acest frumos rezultat și astfel au ajuns la performanța ca în acest moment să fie în cele mai bune 4 echipe de minivolei din țară.

Voleibalistele alb-albastre au obținut 2 rezultate de 3-0 în fața echipelor CSS Avram Iancu Stei și CSM LPS Focșani, fiind singura echipă care în prima zi de competiție nu a pierdut nici un set.

volei

Alături de CSV Craiova în Semifinale s-a mai calificat și echipa CS Dinamo București, cele 2 echipe urmând să se întâlnească sâmbătă începând cu ora 11:00 pentru a definitiva locul după care vor juca în următorul act al competiției. Se anunță o partidă crâncenă, nici una dintre echipe nevrând să cedeze primul loc al clasamentului Seriei A.

În Seria B lucrurile încă nu sunt clare, 2 echipe luptându-se încă să se califice în Semifinale, pe lângă CSM București care indiferent de rezultatul de mâine nu mai poate pierde locul 1 sau 2 în clasament având acumulate până în acest moment 6 puncte. CS Victoria Nădlac și CS Dacia Mioveni 2012 luptă în acest moment pentru a obține un bilet pentru Semifinale. În Seria B se anunță meciuri de mare luptă între tinerele voleibaliste.

volei

 

Rezultatele în Seria A în prima zi a competiției au fost:

Vineri 20 mai

Ora 09:30 CS Dinamo București – CSM LPS Focșani 3-0
Ora 11:00 CSS Avram Iancu Stei – CSV Craiova 0-3

Ora 16:00 CS Dinamo București – CSS Avram Iancu Stei 3-1
Ora 17:30 CSV Craiova – CSM LPS Focșani 3-0

Clasamentul la Finalul zilei arată astfel:
1. CSV Craiova – 6 puncte – calificată în Semifinale
2. CS Dinamo București – 6 puncte – calificată în Semifinale
3. CSS Avram Iancu Stei – 0 puncte
4. CSM LPS Focșani – 0 puncte

În Seria B s-au înregistrat următoarele rezultate

Vineri 20 mai

Ora 09:00 CS Dacia Mioveni 2012 – CS Victoria Nădlac 3-2
Ora 10:30 CSM București – ACS Juvenil Brașov 3-0

Ora 16:00 CS Victoria Nădlac – ACS Juvenil Brașov 3-1
Ora 17:30 CS Dacia Mioveni 2012 – CSM București 1-3

Clasamentul Seriei B arată astfel:
1. CSM București – 6 puncte
2. CS Victoria Nădlac – 4 puncte
3. CS Dacia Mioveni 2012 – 2 puncte
4. ACS Juvenil Brașov – 0 puncte

În cadrul Seriilor A și B se vor mai disputa următoarele partide:

Seria A:

Sâmbătă 21.05.2016
Ora 09:30 CSS Avram Iancu Stei – CSM LPS Focșani
Ora 11:00 CSV Craiova – CS Dinamo București

Seria B:

Sâmbătă 21.05.2016
Ora 09:00 CSM București – CS Victoria Nădlac
Ora 10:30 ACS Juvenil Brașov – CS Dacia Mioveni 2012

Mult succes!

mai 20, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Minivolei (F): S-au stabilit primele partide ale Campionatului Național, Craiova – Dinamo se joacă sâmbătă dimineața

Joi seara în sala de conferințe a Sălii Polivalente din Craiova a avut loc ședința tehnică cu privire la desfășurarea Turneului Final al Campionatului Național de minivolei feminin ce are loc în perioada 20-22 mai 2016 la Craiova.

Pe lângă tragerea la sorți prin care s-au stabilit partidele ce vor avea loc în cele două Serii formate și sălile unde vor urma să evolueze, s-au punctat și anumite lucruri ce privesc buna desfășurare a unei competiții: modul de serviciu al voleibalistelor – din fața de jos, nu din lateral; așezarea în teren și rolul ridicătorului care nu are voie să facă preluare dar și multe alte întrebări care într-un final și-au găsit un răspuns

Astfel că vineri 20 mai și sâmbătă 21 mai se vor desfășura următoarele partide ce vor stabili Semifinalistele competiției:

În Seria A – partidele vor avea loc în Sala de Sport a Colegiului Național Ștefan Odobleja din Craiova (fostul Liceu Electroputere în Valea Rosie), după următorul program:

Vineri 20 mai
Ora 09:30 CS Dinamo București – CSM LPS Focșani
Ora 11:00 CSS Avram Iancu Stei – CSV Craiova

Ora 16:00 CS Dinamo București – CSS Avram Iancu Stei
Ora 17:30 CSV Craiova – CSM LPS Focșani

Sâmbătă 21.05.2016
Ora 09:30 CSS Avram Iancu Stei – CSM LPS Focșani
Ora 11:00 CSV Craiova – CS Dinamo București

În Seria B – partidele vor avea loc la Sala Voința (langa Colegiul Frații Buzești) după următorul program:

Vineri 20 mai
Ora 09:00 CS Dacia Mioveni 2012 – CS Victoria Nădlac
Ora 10:30 CSM București – ACS Juvenil Brașov

Ora 16:00 CS Victoria Nădlac – ACS Juvenil Brașov
Ora 17:30 CS Dacia Mioveni 2012 – CSM București

Sâmbătă 21 mai
Ora 09:00 CSM București – CS Victoria Nădlac
Ora 10:30 ACS Juvenil Brașov – CS Dacia Mioveni 2012

Primele 2 echipe din fiecare Serie se vor califica în Semifinalele competiției unde vor juca în sistem încrucișat: 1A – 2B; 2A – 1B.

Derby-ul Serie A va fi cu siguranță partida dintre CSV Craiova și CS Dinamo București, partidă ce va avea loc sâmbătă dimineața.

Echipa CSV Craiova ajunsă în premieră în Finala Campionatului Național de minivolei feminin după numai 2 ani de la înființare este alcătuită din:
BALICA BIANCA
CRACIUN MELANIA
DOVLEAC LUIZA
HERTZOG EVELYN
ILIESCU BEATRICE
ION RALUCA
MINEA ROBERTA
MORDUNESCU MIRUNA
NICOLA RAMONA
POAJGA MARIA
POPA ANDRA
TUTUNARU ALINA
Antrenori: Lucian Zlotea si Raluca Andrei Constantinescu

volei

Mult succes!

mai 19, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Minivolei (F): 2 zile până la startul Finalei Campionatului Național, CSV vă așteaptă la Craiova

Puțin timp a mai rămas până la startul Fazei Finale a Campionatului Național de minivolei feminin, mai exact 2 zile, iar pregătirile pentru cele 8 echipe clar sunt pe ultima sută de metri.

Iar cea mai emoționată dintre toate este de departe echipa organizatoare Școala Craioveană de Volei care în doi ani a reușit să ajungă la o mare performanță: să se califice în Finală și în acelați timp să și organizeze la Craiova un eveniment de asemenea anvergură.

Astfel în perioada 20-22 mai Craiova este Capitala voleiului feminin pentru cele mai mici sportive din țară și în același timp cele mai bune și iscusite la sportul cu mingea la fileu.

În cele 3 zile de competiție 8 echipe ajunse în ultimul act se vor duela pentru titlul de Campioană Națională, partidele urmând să aibă loc în Sala de Sport a Colegiului Național Ștefan Odobleja (zona Electro) și în Sala Voința(lângă stadionul tineretului). În fiecare din cele 3 zile partidele vor începe la ora 9.

Cele 8 echipe sunt grupate în 2 serii competiționale după cum urmează:

Seria A: CS Volei Craiova, CSS Avram Iancu Stei, CS Dinamo București, CSM LPS Focșani

Seria B: CSM București, CS Dacia Mioveni 2012, CS Victoria Nădlac, ACS Juvenil Brașov.

În primă fază în cadrul Seriilor echipele vor juca fiecare cu fiecare, urmând ca în Semifinale să se califice primele 2 echipe clasate în fiecare grupă. În semifinale echipa de pe locul 1 din Seria A va juca cu echipa de pe locul 2 din Seria B, iar echipa de pe locul 2 din Seria A va juca cu echipa de pe locul 1 din Seria B.

13173700_10154092915899976_8886298356968837680_n

Nu rămâne decât să le urăm mult succes și să se bucure de acest frumos sport.

mai 17, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poulsen: Handbalul românesc are potențial imens

Antrenorul secund al CSM Bucureşti Rasmus Rygaard Poulsen consideră că handbalul românesc are un potenţial imens, şi în ciuda faptul că sprijinul financiar este mult mai considerabil la echipele de seniori, continuarea investiţiilor în proiectele destinate juniorilor este cheia performanţei.

R. Aţi venit în România ca şi coordonator pentru secţia de tineret a clubului CSM Bucureşti. La ce nivel consideraţi că se află handbalul românesc în ceea ce priveşte descoperirea de noi jucătoare talentate?

Rasmus Rygaard Poulsen: Handbalul românesc, în ceea ce priveşte centrele de juniori are un potenţial imens şi nu numai în cadrul CSM Bucureşti, ci în întreaga ţară. Este o mare bucurie ca de fiecare dată când călătoresc în România să văd sali noi, centre sportive unde juniorii se antrenează.
Talentul tinerilor jucători există, însă doar prin muncă poate fi atinsă performanţa.
Însă am un lucru important pe care vreau să îl spun tuturor celor implicaţi în handbal, si mă refer aici la jucători, cluburi, părinţi, arbitrii, federaţie, şi anume principiul după care eu mă ghidez : Fiecare trebuie să se uite la propria persoană şi să fie conştient că mereu va putea mai mult. Nu există perfecţiune, oricine poate face greşeli, iar cei care cred contrariul se înşeală. Mereu putem face lucrurile mai bine, putem învăţă ceva nou, ne putem îmbunătăţi capacităţile sau dezvolta unele noi. Aşa că vă rog să fiţi deschişi să ascultaţi, să învăţaţi, să gândiţi, să acţionaţi. Scuzele nu vor duce către performanţă.

R: Campion de două ori consecutiv cu CSM Bucureşti, calificat în Final Four-ul EHF Champions League, ce provocări noi căutaţi pentru viitorul apropiat?

R.R.P.: În primul rând doresc să obţin maximul posibil din acest final de sezon, şi mă refer aici la Cupa României şi Final Four-ul EHF Champions League cu echipa de senioare şi campionatul naţional cu juniorii pe diferite grupe de vârste.
Pentru mine, personal, urmează o perioadă de muncă intensă, deoarece în această vară voi finaliza pregătirea mea ca antrenor, urmând să obţin diploma de EHF master coach, ca rezultat al cursurilor pe care le-am urmat în ultimul an şi jumătate.
Este o mare realizare personală deoarece voi deveni cel mai tânăr antrenor din Danemarca, si din datele pe care le deţin şi din Europa, care deţine aceasta licenţă.
Urmează şi o perioada cu decizii importante pentru viitorul meu, deoarece la începutul acestei veri contractul meu cu CSM Bucureşti se va încheia, asa că nu ştiu încă ce va aduce viitorul. Imi doresc să continui colaborarea cu CSM Bucureşti deoarece ştiu ca munca mea aici este departe de a se fi încheiat, însă decizia nu este doar a mea.
Sunt însă extrem de determinat în ceea ce priveşte meseria mea de antrenor, aşa că iau în considerare opţiunile existente, deoarece îmi doresc să mă dezvolt şi să reuşesc să-mi ating ţelurile profesionale şi personale.

R: Vă provoc să descrieţi o zi obişnuită a antrenorului Rasmus Poulsen. Ce înseamnă să munceşti pentru a contribui la îndeplinerea unor obiective atât de mari?

R.R.P.: Pot spune în mod sigur că nu există două zile care să semene, iar asta este unul dintre lucrurile care îmi plac, doarece mă provoacă. Însă în mod sigur, totul se învârte în jurul handbalului. (râde)
Ziua începe cu antrenamentele de dimineaţă fie cu senioarele, fie cu juniorii, după care urmează pregătirea tactică – componenta analizei video, deoarece trebuie să fiu pregătit pentru discuţiile cu antrenorul principal, Kim Rasmussen. Urmează runda a doua de antrenamente cu echipa de senioare, iar seara se termina la antrenamentele sau jocurile juniorilor pe care merg să le văd, în măsura timpului pe care îl am la dispoziţie.
Bineînţeles că atunci când ajung acasă mă relaxez, cum altfel decât urmărind meciuri de handbal din România sau Europa pentru a studia şi a fi mereu la curent cu ce se întamplă în lumea handbalului.

R: Ce sfaturi aţi avea pentru tinerii sportivi care ţintesc performanţa în handbal?

R.R.P.: Pentru tinerii jucători din România nu pot spune decât atât: Voi sunteţi cei care decideţi ce fel de viitor vă doriţi. Pentru a ajunge sus, trebuie să ţinteşti sus. Mai este nevoie decât de efort, muncă şi determinare, pentru că nimic important nu vine uşor. Nu veniţi la antrenamente doar pentru că trebuie, ci pentru că vă doriţi să împingeţi limitele.
Un sportiv de top nu este doar tehnic, nu face performanţă doar pentru că înscrie goluri. Este nevoie de dezvoltarea tuturor capacităţilor: fizice, gândire rapidă, conexiune cu coechipierii şi antrenorii. Aceste lucruri nu vin după un an sau doi. Este nevoie de timp şi multă muncă.

PERFORMANŢĂ
De doi ani se dedică handbalului românesc

Antrenorul danez Rasmus Rygaard Poulsen (29 ani) a venit în România în aprilie 2014, ocupând funcţia de şef al centrului de juniori al clubului CSM Bucureşti. Acesta a devenit secundul lui Mette Klit în ediţia de campionat 2014-2015, iar în prezent pregăteşte echipa bucureşteană alături de danezul Kim Rasmussen şi secundul Adrian Vasile.
Rasmus Poulsen a mai activat în cadrul cluburilor daneze Viborg şi Tvis Holstebro, pregătind echipele de juniori. În ceea ce priveşte pregătirea sa profesională, antrenorul danez va obţine în această vară prestigioasa licenţă “EHF Master Coach”.

 

Campioanele României în sezonul 2015-2016, fetele de la CSM Bucureşti se pregătesc zilele acestea pentru poate cele mai importante meciuri ale sezonului şi anume partidele programate în Final Four-ul EHF Champions League ce se va desfăşura în perioada 7-8 mai, la Budapesta.

Echipa din România va disputa prima partidă la Budapesta împotriva echipei Vardar Skopje (Macedonia), duel ce a mai putut fi urmărit şi în faza grupelor.

Biletele destinate clubului bucureştean (în sectorul 119) pot fi achiziţionate online de pe siteul http://www.eventim.ro, iar mai multe informaţii despre pachetul ce include transport si cazare pot fi găsite pe siteul oficial al clubului http://www.csmbucuresti.ro

13115306_1718889688378378_844111430_n

 

Foto credit: Sabin Malisevschi

 

mai 2, 2016 Posted by | diverse, handbal, sport | , , , , , | Lasă un comentariu

CHAMPIONS LEAGUE: Despre Final Four şi Cupa României cu antrenorul secund al echipei de handbal feminin CSM Bucureşti

Pregătiţi pentru bătălia de la Budapesta

După al doilea titlu consecutiv obţinut în România, Rasmus Poulsen şi echipa sa vor reprezenta România în cea mai importantă competiţie europeană.

Campioanele României în sezonul 2015-2016, fetele de la CSM Bucureşti se pregătesc zilele acestea pentru poate cele mai importante meciuri ale sezonului şi anume partidele programate în Final Four-ul EHF Champions League ce se va desfăşura în perioada 7-8 mai, la Budapesta.
Antrenorul secund, danezul în vârstă de 29 ani, Rasmus Poulsen a acceptat să vorbească în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate despre performanţele echipei sale, cât şi despre experienţa în România.

Reporter: Felicitări în primul rând pentru câştigarea campionatului. Dl. Poulsen sfârşitul de sezon a precipitat lucrurile. Echipa luptă pentru Cupa României şi se antrenează pentru Final Four. Cum se pregătesc meciurile cu o asemenea miză?

Rasmus Rygaard Poulsen: Mulţumim! În privinţa meciurilor următoare pot spune că este nevoie de concentrare maximă, astfel încât să abordăm fiecare partidă în parte. Trebuie să fim pregătiţi pentru meciul din Cupă împotriva Braşovului, care nu va fi unul uşor, iar acest lucru îl vom face prin concentrare maximă, prin antrenamentele susţinute, prin efortul comun al întregii echipe şi bineînţeles prin pregătirea tactică şi video a meciului.
După meciul din Cupă urmează pregătirea pentru Final Four unde Vardar ne aşteaptă. În pregătirea acestei partide ne ajută cele două meciuri pe care le-am disputat deja împotriva lor, aşa că va trebui să corectăm greşelile şi să perfecţionăm elementele pozitive pe care jocul nostru le-a avut.
Esenţial este sa continuăm treaba excepţională pe care echipa a făcut-o în meciul de la Rostov pe Don, unde am fost extrem de bine pregătiţi, iar jucătoarele au evoluat ca un tot unitar, ca o echipă de top.
Aşteptăm cu mare entuziasm şi bucurie meciurile din Final Four şi cu siguranţă vom da tot ceea ce este mai bun, vom profita de aceasta şansă.

R: Care consideraţi că a fost momentul cheie în accederea echipei româneşti în Final Four-ul de la Budapesta?

R.R.P.: Momentele cheie au fost cele două meciuri împotriva echipei Rostov Don când am demonstrat că presiunea unor partide care puteau face diferenţa ne-a mobilizat exemplar.
În opinia mea, două lucruri au făcut diferenţa: în primul rând am pregătit din punct de vedere tactic meciurile astfel încât Rostov Don să nu ne poată surprinde, iar în al doilea rând jucătoarele au transpus perfect pe teren tactica, au arătat că în unitatea lor stă forţa şi fiecare în parte a dat totul la momentul potrivit.

R: Performanţele prezente sunt o consecinţă firească a muncii susţinute din ultimii doi ani. Ce a prespus drumul până în acest punct?

R.R.P.: (râde) Ultimii doi ani au fost o călătorie extraordinară, în care am început practic de la zero. Fundaţia acestui fenomen s-a clădit treptat, s-au alăturat noi jucătoare, astfel încât am ajuns ca în prezent să avem acest colectiv extrem de puternic. A fost nevoie de multă muncă din partea tuturor celor implicaţi încă de la început şi până acum, şi nu voi spune nume de teamă ca cineva să nu fie uitat. Este vorba însă despre jucătoare, conducere, management, întregul personal care a făcut posibil acest proiect. Am încredere în acest club şi în această echipă şi cred cu tărie că poate ajunge şi rămâne în top. Totul necesită însă timp, răbdare şi muncă susţinută.

R: Având în vedere experienţa dumneavoastră ca şi antrenor în cadrul cluburilor daneze Viborg şi Tvis Holstebro, care credeţi că ar fi principalele diferenţe faţă de handbalul din România?

R.R.P.: Diferenţa majoră constă în potenţialul şi posibilităţile pe care le oferă handbalul românesc unor astfel de proiecte de viitor. Condiţiile pentru echipele de juniori şi seniori sunt mult mai bune decât ceea ce am cunoscut anterior, totul este să se profite din plin de ele.
Bineînţeles că suportul financiar este mult mai consistent la echipele de seniori, însă pot spune că în cadrul clubului CSM Bucureşti, juniorii sunt susţinuţi pe întreaga perioadă a evoluţiei lor, având oportunităţi foarte bune de a se dezvolta. Şi nu mă refer la avansarea juniorilor doar la echipele de seniori ale CSM Bucureşti, pentru că în opinia mea nu modelăm sportivi doar pentru clubul bucureştean ci pentru handbalul românesc. Aceştia pot căpăta experienţă evoluând la alte echipe din campionatul românesc, pentru ca apoi să revină în cadrul clubului.
Un astfel de proiect nu se dezvoltă în doi-trei ani, ci necesită timp şi efort. Aştept cu nerăbdare ca în cinci ani să văd câţi sportivi ai CSM Bucureşti joacă la cel mai înalt nivel, aşa că sper şi cred că vor urma numai lucuri excepţionale.

BĂTĂLIA DE LA BUDAPESTA
Pe 7 şi 8 mai, CSM Bucureşti luptă pentru România

CSM Bucureşti s-a calificat în premieră în Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapesta, după victoria, scor 29-28, în manşa retur din sferturile competiţiei, cu Rostov Don, din Rusia. În partida tur disputată în România, CSM Bucureşti a învins cu 26-25.

Echipa din România va disputa prima partidă la Budapesta împotriva echipei Vardar Skopje (Macedonia), duel ce a mai putut fi urmărit şi în faza grupelor.
Ne dorim şi sperăm să fim susţinuţi de cât mai mulţi suporteri, deoarece mereu au dovedit că sprijinul lor a fost important”, a adăugat antrenorul Rasmus Poulsen.
Biletele destinate clubului bucureştean (în sectorul 119) pot fi achiziţionate online de pe siteul http://www.eventim.ro, iar mai multe informaţii despre pachetul ce include transport si cazare pot fi găsite pe siteul oficial al clubului http://www.csmbucuresti.ro

13084045_1716733568593990_1115751517_n

Foto credit: Sabin Malisevschi

 

aprilie 26, 2016 Posted by | diverse, handbal, sport | , , , , , | Lasă un comentariu

Volei: Zalăul și Târgoviște și-au adjudecat Cupa României la volei masculin și feminin

ACS Volei Municipal Zalău pune pentru al doilea an consecutiv Cupa României la volei masculin în vitrină. Echipa de sub Meseș nu a avut probleme în Finala competiției de a se impune în minimum de seturi în fața contracandidatei la titlu CS Știința Explorări Baia Mare.

Scor final CS Știința Explorări Baia Mare – ACS Volei Municipal Zalău 0-3(21-25,14-25,20-25), iar pentru echipa din Zalău urmează meciul cu numărul 5 din Semifinala Diviziei A1, în timp ce formația din Baia Mare își încarcă bateriile pentru Finala Mică a Diviziei A1.

În cadrul Cupei României la volei feminin echipa CSM Târgoviște și-a adjudecat trofeul după ce s-a impus la capătul primelor 3 seturi în fața echipei CSM București. Scor final CSM Târgoviște – CSM București 3-0(25-20,26-24,25-23).

Cele două echipe care s-au luptat astăzi pentru titlu în Cupa României se duelează și pentru un loc în Finala Mare a Diviziei A1 la volei feminin. Până în momentul actual scorul la general în este 1-1 și urmează să se întâlnească pentru meciurile 3 și 4 în datele de 14 și 15 aprilie pe terenul echipei CSM București.

DSC08196

aprilie 10, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (M): Zalăul își apără titlul în Cupa României, adversara CS Știința Explorări Baia Mare

ACS Volei Municipal Zalău, câștigătoarea Cupei României în sezonul 2014-2015, își va apăra duminică 10 aprilie la Piatra Neamț titlul în Finala Competiției.

Echipa de sub Meseș s-a calificat în ultimul act al competiției după ce s-au impus în Semifinala a 2-a cu scorul de 3-1(19-25,25-21,28-26,25-19) în fața adversarilor de la CS Arcada Galați, cele 2 echipe fiind combatante și în Semifinala Diviziei A1 unde scorul este 2-2 la general.

În Finala Cupei României ACS Volei Municipal Zalău va întâlnii formația CS Știința Explorări Baia Mare, echipă ce s-a calificat pentru ultimul meci al competiției după ce s-a impus cu scorul de 3-1(25-18,25-13,21-25,25-14) cu echipa CS ”U” Cluj.

Partida CS Știința Explorări Baia Mare – ACS Volei Municipal Zalăuva avea loc începând cu ora 14:30 și va fi transmisă în direct la Digi Sport 4.

Tot mâine la Piatra Neamț va avea loc și Finala Cupei României la volei feminin începând cu ora 12:00. Cele 2 echipe care vor lupta pentru titlul competiției sunt CSM Târgovite și CSM București. Partida este transmisă în direct la Digi Sport 4.

DSC06426

aprilie 9, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , | Lasă un comentariu

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Saghin Ioana

Unii oameni indiferent cat de batranii sunt niciodata nu isi pierd frumusestea. Au mutat-o din fetele in inimile lor – Martin Buxbaum

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

There will be dragons

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

În zadar mi-ai dat aripi, dacă nu m-ai învățat să zbor!

7 Zaruri/7 Dice

Autor/Author: Mihaela Mădălina Manda

Mi-am îngropat țipătul

Eternitatea nu e accesibila decat prin vietuirea clipei in mod absolut...

Oglindă către prezent

M-am mutat pe adrianasandru.ro! :)