MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

Volei (M): Portret de viitor campion – Andrei Bogdan Druță

Pe Andrei l-am întâlnit zilele acestea în Sala Polivalentă din Craiova alături de ceilalți colegi ai săi din Echipa Națională de volei masculin speranțe a României, formație ce se află în stagiu de pregătire în Capitala Olteniei.

Sub atenta supraveghere a antrenorului Daniel Săvoiu adolescentul născut la Malul Mării, în Constanța, se antrena și își perfecționa jocul în vederea participării la prima sa competiție internațională, Campionatul Balcanic de volei masculin speranțe ce va avea loc la începutul lunii august în Serbia, la Ivanjica.

În ultimele 3 săptămâni 20 de tineri de pe la cluburile din toată țară au încercat să își arate măiestria în ceea ce privește sportul cu mingea la fileu, printre ei și Andrei Druță de la CTF Mihai I București, care a și rămas în lotul de bază ce va participa săptămâna viitoare la competiție.

Ca simplu privitor la antrenamentele aceștor minunați copii am putut observa privirea lui Andrei atunci când vede mingea de volei, ca pe cel mai bun prieten, cum pune pasiune în ceea ce face, cum încearcă să lovească mingea cât de bine poate atunci când servește și cum își dă toată silința să atace de pe extremă cum poate mai bine.

Născut la 8 februarie 2002 Andrei Druță a început să practice voleiul la vârsta de 7 ani, atunci când a fost descoperit de domnul antrenor Rădulescu, după ce soția acestuia profesoară și dumneaei de sport a observat cât de dezvoltat era băiatul blond la vârsta lui.

Astăzi băiatul stângaci de la mare are 14 ani și o înălțime de 1, 94, fiind unul dintre cei mai înalți din echipă și în același timp unul dintre cei mai mici voleibaliști de la lotul Național.

A evoluat pentru CVM Tomis Constanța prima dată sub îndrumarea antrenorului Rădulescu, urmând mai apoi să fie preluat de Răzvan Parpală, pentru ca la începutul lunii martie 2016 să ajungă în capitală la formația CTF Mihai I București.

În cei șapte ani în care voleiul a ajuns să fie un stil de viață, pentru acest copil au apărut deasemenea și rezultatele:
– Cel mai bun trăgător în Campionatului Național de minivolei masculin sezonul 2014-2015 desfășurat la Fălticeni și în același timp medalia de argint alături de echipa CVM Tomis Constanța;
– Medalie de aur la competițiile școlare din Constanța;
– Medalia de aur la Finala de volei pe Municipiul București cu CTF Mihai I București:
– Medalie de argint la competiția de volei pe plajă din iunie 2016 la Cupa Divertiland atunci când a făcut echipă cu Victor Șerbănescu. Cei doi au fost învinși în finală de perechea formată din Carol Kosinski și Mihai Zbârlea;
– Medalii și titlul de cel mai bun sportiv obținute la Constanța, cât și pentru rezultatele deosebite în cadrul competițiilor de volei.

Deși a trecut prin unele probleme în ultima perioada, Andrei nu a renunțat niciodată la ceea ce ii place să facă cel mai mult, să joace volei, iar la modul cum secundul Naționalei de speranțe își dă interesul sigur va ajunge departe în sportul cu mingea la fileu.

Acum îmi răsună în minte vorbele mamei lui care în urmă cu câteva zile imi zicea: ”Este îndrăgostit de acest sport și cât a așteptat să meargă la lot…Of, numai despre asta vorbea..Mă bucur, știu că e pe mâini bune acolo la Craiova. ”

ÎI urez să își urmeze visul și să fie mai puternic pe zi ce trece! Mult succes alături de Naționala de Speranțe în Serbia.

volei

Reclame

iulie 27, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (M): CSS 2 Baia Mare, CNNT Craiova și CSS LAPI Dej pe podiumul Campionatului Național

Final de sezon pentru echipele de volei masculin juniori care astăzi la Baia Mare au disputat ultimele partide din Finala Campionatului Național de volei masculin.

Noua Campioană a României la categoria juniori în sezonul 2015-2016 este formația CSS 2 Baia Mare care în cadrul Finalei Mari a competiției s-a impus cu scorul de 3-2(22-25,25-11,25-19,20-25,15-8) în fața oltenilor de la CNNT Craiova.

Cu o singură înfrângere pe tot parcursul sezonului 2015-2016 și aceasta în cadrul Finalei Mari a Campionatului Național de volei masculin voleibaliștii de la Colegiul Național ”Nicolae Titulescu” din Craiova au devenit Vicecampionii României. Un parcurs frumos cu multe meciuri foarte disputate și cu o dorință de a ajunge cât mai sus a ajutat echipa din Craiova de a disputa cel mai important meci al Competiției, meciul decisiv, care la final a pus la gâtul oltenilor medalia de argint.

Podiumul Campionatului Național a fost completat de echipa CSS LAPI Dej care s-a impus cu scorul de 3-2 în fața formației CTF Mihai 1 București.

La final de sezon clasamentul Final al Campionatului arată în felul următor:
1. CSS 2 Baia Mare
2. CNNT Craiova
3. CSS LAPI Dej
4. CTF Mihai I
5. LPS Piatra Neamț
6. LPS Bihorul Oradea
7. CSS Toplița
8. CSS Buzău

Rezultatele înregistrate în ultima zi a Campionatului Național de volei masculin juniori au fost:

Finala Mare
CSS 2 Baia Mare – CNNT Craiova 3-2 (22-25, 25-11, 25-19, 20-25, 15-8)

Finala Mică
CSS LAPI Dej – CTF Mihai I București 3-2 (25-23, 23-25, 25-22, 22-25, 15-11)

Locurile 5-6
LPS Piatra Neamț – LPS Bihorul Oradea 3-1 (25-27, 25-19, 25-23, 25-23)

Locurile 7-8
CSS Toplița – CSS Buzău 3-1 (22-25, 25-22, 27-25, 25-20)

Felicităm echipa CNNT Craiova, jucători și antrenori, pentru tot parcursul din sezonul 2015-2016 și pentru tot efortul depus pentru a ajunge cât mai sus.

Echipa CNNT Craiova – Vicecampioana României este alcătuită din:
– Cătălin Catană
– Adrian Cioc
– Alexandru Milă
– Cosmin Bîzăche
– Vlad Diaconescu
– Eduard Catrina
– Ciprian Găvan
– Andrei Trușcă
– Călin Robert
– Bogdan Catană
– Badea Cristian
– Gabriel Done(libero)
– Daniel Săvoiu – antrenor principal
– Daniela Căpățână – antrenor secund

volei

Sursă poză: http://www.frvolei.ro

iunie 5, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (M): CNNT Craiova – CSS 2 Baia Mare în Finala Mare de la Campionatul Național

O nouă zi, o nouă victorie, mai exact a 4-a reușită din tot atâtea partide disputate, iar dacă încă nu v-ați dat seama despre cine este vorba nu vă mai țin în suspans ci vă spun: Echipa de volei masculin juniori a Colegiului Național ”Nicolae Titulescu” din Craiova.

Voleibaliștii din Craiova s-au impus și în cadrul meciului din Semifinalele Campionatului Național de volei masculin juniori disputat la Baia Mare, ajungând astfel la victoria cu numărul 4. Oltenii au trecut cu scorul de 3-2 de adversara CTF Mihai 1 București după ce au revenit spectaculos de la 0-2 pentru echipa din Capitală, rezultat ce i-a propulsat în cadrul Finalei Mari a competiției unde vor întâlnii echipa gazdă CSS 2 Baia Mare.

Dacă ieri spuneam că echipa condusă de Daniel Săvoiu și Daniela Căpățână face parte din cele mai bune 4 echipe din țară la nivelul de juniorat, astăzi plusăm și spunem că băieții din Craiova sunt una dintre cele mai bune 2 formații din România.

În cadrul celei de a doua Semifinale voleibaliștii de la CSS 2 Baia Mare a trecut în minimum de seturi de juniorii de la CSS LAPI Dej, 3-0.

În urma rezultatelor înregistrate echipele CSS LAPI Dej și CTF Mihai 1 București vor lupta în cadrul Finalei Mici pentru medalia de bronz a competiției.

În ultima zi a Campionatului Național de volei masculin juniori, duminică 05.06.2016, se vor disputa următoarele partide:
Finala Mare
CNNT Craiova – CSS 2 Baia Mare
Finala Mică
CTF Mihai I – CSS LAPI Dej
Locuril 5-6
LPS Bihorul Oradea – LPS Piatra Neamț
Locurile 7-8
CSS Buzău – CSS Toplița

Rezultatele înregistrate în primele 4 zile de competiție au fost următoarele:

Semifinale
CNNT Craiova – CTF Mihai I 3-2 (23-25, 18-25, 25-17, 25-20, 15-9)
CSS LAPI Dej – CSS 2 Baia Mare 0-3 (16-25, 19-25, 10-25)

Locurile 5-8
LPS Bihorul Oradea – CSS Buzău 3-0 (25-22,25-13,27-25)
LPS Piatra Neamț – CSS Toplița 3-1 (26-24, 14-25, 25-20, 25-18)

Rezultatele înregistate în cadrul celor două serii de calificare au fost următoarele:

Seria I
MIERCURI
CNNT Craiova – LPS Piatra Neamţ 3-1 (25-15, 19-25, 25-20, 25-21)
CSS LAPI Dej – LPS Bihorul Oradea 0-3 (22-25, 22-25, 21-25)
JOI
LPS Bihorul Oradea – LPS Piatra Neamţ 3-1 (25-22, 22-25, 25-11, 25-14)
CNNT Craiova – CSS LAPI Dej 3-2 (25-18, 15-25, 25-23, 16-25, 15-12)
VINERI
LPS Bihorul Oradea – CNNT Craiova 0-3 (16-25, 23-25, 14-25)
LPS Piatra Neamţ – CSS LAPI Dej 0-3 (17-25, 22-25, 19-25)

Clasament
1. CNNT Craiova 8 p
2. CSS LAPI Dej 4 p
3. LPS Bihorul Oradea 0 p
4. LPS Piatra Neamț 0 p

Seria a II-a
MIERCURI
CSS 2 Baia Mare – CTF Mihai I Bucureşti 3-1 (24-26, 25-18, 25-18, 25-21)
CSS Buzău – CSS Topliţa 0-3 (22-25, 11-25, 21-25)
JOI
CSS 2 Baia Mare -CSS Buzău 3-0 (25-15, 25-14, 25-22)
CTF Mihai I Bucureşti – CSS Toplița 3-0 (25-16, 25-20, 25-19)
VINERI
CSS 2 Baia Mare – CSS Toplița 3-0 (25-14, 25-12, 25-23)
CTF Mihai I Bucureşti – CSS Buzău 3-1 (18-25, 25-16, 29-27, 25-21)

Clasament
1. CSS 2 Baia Mare 9 p
2. CTF Mihai I București 6 p
3. CSS Toplița 3 p
4. CSS Buzău 0 p

volei

Sursă rezultate: http://www.doarvolei.ro

iunie 4, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (M): Juniorii de la CNNT Craiova: 3 meciuri, 3 victorii, start în Semifinalele Campionatului Național

Echipa de volei masculin juniori de la Colegiul Național ”Nicolae Titulescu” din Craiova a terminat Seria 1 de calificare din cadrul Turneului Final al Campionatului Național de volei masculin juniori cu 3 victorii din tot atâtea partide disputate și cu locul 1 în cadrul Grupei 1.

În cadrul meciului 3 disputat de către CNNT Craiova la Baia Mare în compania formației LPS Bihorul Oradea voleibaliștii din Bănie s-au impus cu scorul de 3-0 consolidându-și astfel prima poziție în Seria 1.

În cele 3 zile de competiție CNNT Craiova a câștigat cu scorul de 3-1 cu formației LPS Piatra Neamț, 3-2 cu formația CSS LAPI Dej, iar astăzi 3-0 cu LPS Bihorul Oradea, acumulând astfel 8 puncte în clasament și s-au calificat fără probleme în Semifinalele competiției.

Cea de a doua echipă din Seria 1 calificată în Semifinale este formația CSS LAPI Dej după ce juniorii de la LPS Bihorul Oradea au fost penalizați cu 5 puncte deoarece nu au îndeplinit condiția de talie.

Din cadrul Seriei a II-a s-au calificat în Semifinale echipele CTF Mihai 1 București și CSS 2 Baia Mare (echipa organizatoare).

În cadrul Semifinalelor Campionatului Național de volei masculin juniori se vor disputa următoarele partide:
1. CNNT Craiova (locul 1 – Seria 1) – CTF Mihai 1 București (locul 2 – Seria 2)
2. CSS 2 Baia Mare (locul 1 – Seria 2) – CSS LAPI Dej (locul 2 – Seria 1)

Echipa CNNT Craiova ajunsă în cele mai bune 4 echipe din țară are următoarea componență:
– Cătălin Catană
– Adrian Cioc
– Alexandru Milă
– Cosmin Bîzăche
– Vlad Diaconescu
– Eduard Catrina
– Ciprian Găvan
– Andrei Trușcă
– Călin Robert
– Bogdan Catană
– Badea Cristian
– Gabriel Done(libero)
– Daniel Săvoiu – antrenor principal
– Daniela Căpățână – antrenor secund

volei

Mult succes vă urăm!

iunie 3, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (M): Juniorii de la CNNT Craiova în fața ultimului examen din cadrul Campionatului Național de volei

De miercuri 1 iunie și până duminică 5 iunie Baia Mare, reprezentata de echipa CSS 2 Baia Mare, este gazda Fazei Finale a Campionatului Național de volei juniori organizată de Federația Română de Volei.

8 echipe, cele mai bune din țară, se vor duela pe parcursul a 5 zile pentru a obține Titlul de Campioană Națională la categoria juniori. Cele 8 formații ajunse în ultimul act al competiției vor fi grupate inițial în 2 serii de calificare după cum urmează:

Seria I-a: CNNT Craiova, LPS Piatra Neamț, CSS LAPI Dej, LPS Bihorul Oradea.

Seria a II-a: CSS Buzău, CTF Mihai I București, CSS Toplița, CSS 2 Baia Mare.

Oltenia va fi reprezentată și la această competiție de către echipa formată din elevii Colegiului Național ”Nicolae Titulescu” din Craiova, formație ce în urmă cu câteva săptămâni câștiga la Craiova Olimpiada Națională a Sportului Școlar Divizia liceu la volei.

Cu un parcurs mai mult decât perfect sportivii de la CNNT Craiova au obținut în cadrul primei faze a Campionatului Național 10 victorii de 3 puncte, toate partidele fiind încheiate la scorul de 3-0, ceea ce i-a făcut să termine Seria C cu maximum de puncte -30.

În cadrul Semifinalelor voleibaliștii din Craiova au obținut alte 3 victorii la finalul cărora au acumulat 8 puncte ce i-a clasat pe prima poziție a clasamentului și efectiv au primit undă verde către ultimul act al competiției, fază în care sportivii din Craiova îți doresc să plece acasă cu marele premiu.

În primă fază în cadrul Seriilor echipele vor juca fiecare cu fiecare, urmând ca în Semifinale să se califice primele 2 echipe clasate în fiecare grupă. În semifinale echipa de pe locul 1 din Seria A va juca cu echipa de pe locul 2 din Seria B, iar echipa de pe locul 2 din Seria A va juca cu echipa de pe locul 1 din Seria B.

VOLEI

Mult succes le urăm!

mai 30, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (M): Speranțele de la CNNT Craiova au încheiat Turneul 3 de la București cu maximum de puncte

Turneul 3 al Campionatului Național de volei masculin speranțe Seria C și organizat de echipa CTF Mihai I București s-a încheiat cu 3 victorii de câte 3 puncte pentru echipa condusă de Daniel Săvoiu, CNNT Craiova.

Oltenii au încheiat toate cele 3 partide disputate în compania formațiilor CTF Mihai I București, CSM A București și CSM B București la scorul de 3-0 și își mențin poziția de lideri ai Seriei C unde au acumulat 27 de puncte.

Rezultatele obținute în cadrul Turneului 3, Seria C au fost următoarele:

Sambata 16.01.2016
CTF Mihai I Bucuresti – CSM A Bucuresti 3-0
CNNT Craiova – CSM B Bucuresti 3-0

Sambata 16.01.2016
CSM A Bucuresti – CSM B Bucuresti 2-3
CTF Mihai I Bucuresti – CNNT Craiova 0-3

Duminica 17.01.2016
CNNT Craiova – CSM A Bucuresti 3-0
CSM B Bucuresti – CTF Mihai I Bucuresti 0-3

Clasamentul Turneului 3 arată astfel:
1. CNNT Craiova – 9 puncte
2. CTF Mihai I București – 6 puncte
3. CSM B București – 2 puncte
4. CSM A București – 1 punct

Clasamentul Seriei C după cele 3 Turnee desfășurate până în prezent arată astfel:
1. CNNT Craiova – 27 puncte (9 victorii)
2. CTF Mihai I București – 18 puncte (6 victorii)
3. CSM B București – 5 puncte (2 victorii)
4. CSM A București – 4 puncte (1 victorie)
5. CS Kosmos bucurești – 0 puncte

Turneul 4 al Seriei C va fi organizat de echipa CNNT Craiova.

DSC06426

ianuarie 17, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (M): Sperantele de la CNNT Craiova merg la Bucuresti pentru Turneul 3 al Campionatului National

Sambata , 16.01.2016, si duminica, 17.01.2016, echipa de volei masculin sperante a Colegiului National Nicolae Titulescu din Craiova se va deplasa la Bucuresti pentru a lua parte la Turneul al 3-lea al Campionatului National, Divizia Sperante, Seria C.

Turneul va fi organizat de echipa CTF Mihai I Bucuresti, la competitie urmand sa ia parte urmatoarele echipe: CTF Mihai I Bucuresti, CNNT Craiova, CSM A Bucuresti si CSM B Bucuresti, urmand ca Turneul viitor(4) sa fie organizat de echipa olteana(CNNT Craiova) de unde va lipsi CTF Mihai I Bucuresti si se va alatura competitiei echipa CS Kosmos Bucuresti.

Turneul al III-lea se va desfasura dupa urmatorul program:

Sambata 16.01.2016
09:00: CTF Mihai I Bucuresti – CSM A Bucuresti
10:30: CNNT Craiova – CSM B Bucuresti

Sambata 16.01.2016
15:00: CSM A Bucuresti – CSM B Bucuresti
16:30: CTF Mihai I Bucuresti – CNNT Craiova

Duminica 17.01.2016
10:00: CNNT Craiova – CSM A Bucuresti
11:30: CSM B Bucuresti – CTF Mihai I Bucuresti

DSC08196

ianuarie 12, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei masculin sperante: Echipa CNNT Craiova lidera Seriei C in cadrul Campionatului National dupa primul Turneu

La sfarsitul saptamanii ce tocmai s-a incheiat, 31.10.2015-01.11.2015, a avut loc prima etapa a Campionatului National de volei masculin sperante din sezonul 2015-2016.

Echipa Colegiului National Nicolae Titulescu din Craiova s-a deplasat cu aceasta ocazie la Bucuresti la primul Turneu ce a fost organizat de formatia CSM A Bucuresti. Voleibalistii antrenati de Daniel Savoiu s-au impus in toate cele 3 partide desfasurate cu scorul de 3-0, obtinand astfel 9 puncte in clasament,  dar si pozitia de lideri ai Seriei C din care fac parte.

Clasamentul la finalul primul Turneu arata astfel:

  1. CNNT Craiova – 9 puncte
  2. CTF MIhai I Bucuresti – 6 puncte
  3. CSM A Bucuresti – 3 puncte
  4. CS Kosmos Bucuresti – 0 puncte

Rezultatele inregistrate in cadrul Seriei C au fost:

CNNT Craiova – CSM A Bucuresti: 3-0

CTF Mihai I Bucuresti  – CS Kosmos Bucuresti: 3-0

CNNT Craiova – CTF Mihai IBucuresti: 3-0

CSM A Bucuresti – CS Kosmos Bucuresti: 3-1

CNNT Craiova – CS  Kosmos Bucuresti: 3-0

CTF Mihai I Bucuresti – CSM A Bucuresti : 3-0

Turneul 2 al Serie C din cadrul Campionatului National de volei masculine sperante va fi organizat de echipa CS Kosmos Bucuresti.

DSC06426

noiembrie 2, 2015 Posted by | sport, volei | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Saghin Ioana

Unii oameni indiferent cat de batranii sunt niciodata nu isi pierd frumusestea. Au mutat-o din fetele in inimile lor – Martin Buxbaum

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

There will be dragons

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

„Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat.“

Sunt lipsit de complexe pe un fond timid/ unii bibliotecari ar zice ca-s agresiv//Sunt eroul meu din nou, tot ce zic e zid Cand sunt tras par treaz , cand sunt treaz par zid..

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

În zadar mi-ai dat aripi, dacă nu m-ai învățat să zbor!

Șapte Zaruri

Autor: Mihaela Mădălina Manda

Mi-am îngropat țipătul

Eternitatea nu e accesibila decat prin vietuirea clipei in mod absolut...

Oglindă către prezent

M-am mutat pe adrianasandru.ro! :)