MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

J.O. Rio 2016: Continuăm să visăm frumos: România – Muntenegru 25-21

O altă față a Echipei Naționale de handbal feminin a României am putut vedea astăzi în cadrul partidei cu numărul 3 de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în cadrul căreia s-a obținut și prima victorie trecută în dreptul tricolorelor.

Fetele antrenate de Tomas Ryde și Costică Buceschi au luptat, au alergat, au arătat că pot întoarce scorul unei partide și s-au comportat ca o adevărată echipă pe teren în confruntarea cu Naționala Muntenegrului, lucru ce s-a văzut și în scorul rezultat, 25-21(11-9).

Deși au fost conduse în startul primei partide fetele au egalat la 4, s-au ținut aproape de adversare și au reușit să preia conducerea astfel că la pauză tricolorele aveau un ecart de 2 goluri, 11-9.

Încurajate din tribune, pe tot parcursul partidei auzindu-se România, România, șefe de galerie fiind colegele româncelor, Dedu și Zamfirescu, România a apăsat pe pedala de accelerație și în partea secundă a meciului, a ținut constant o diferență de 2, 3 goluri, în minutul 51 consemnându-se și cea mai mare diferență de 4 goluri, 21-17, 22-18, 2 minute mai târziu. Finalul le-a găsit pe românce în atac, în ultima secundă înscriindu-se ultimul gol al partidei,  25-21.

Paula astăzi a fost magistrală cu peste 15 parade, Neagu și-a arătat adevarata valoare, Manea a fost omul potrivit de fiecare dată în locul potrivit, întreaga echipă a României ne-a arătat că pot să țină stindardul sus.

Pentru România au înscris: Neagu – 10 goluri, Manea – 4 goluri, Chiper – 4 goluri, Ardean-Elisei – 3 goluri, Buceschi – 2 goluri, Geiger – 2 goluri.

Următorul meci al Naționalei României va avea loc vineri 12 august în compania Spaniei, meciul putând fi urmărit în direct la TVR începând cu ora 20:40.

handbal

Sursă poză: https://www.facebook.com/fanTVR1/?fref=ts

Reclame

august 10, 2016 Posted by | diverse, handbal, sport | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (M): Victorie cu Muntenegru si calificare in Semifinale pentru Nationala de sperante

Echipa Nationala de volei masculine sperante a Romaniei a obtinut a doua victorie de la Campionatul Balcanic de volei desfasurat in Serbia, la Ivanjica, si s-a calificat in Semifinalele competitiei.

Tricolorii s-au impus in cadru meciului 3 din Grupa B cu scorul de 3-0(25-14.25-10.25-13) in fata echipei similare a Muntenegrului, acumuland astfel 6 puncte, indeajuns incat sa se califice in faza urmatoare a competitiei.
Sambata 6 iulie in Serbia vor avea loc Semifinalele, urmand ca duminica sa aiba loc Finala competitiei.

Meci 3: Romania – Muntenegru 3-0(25-14.25-10.25-13)
Meci 2 : Serbia – România 3-2 (23-25,25-20,21-25,25-22,15-12)
Meci 1: : România – Bulgaria 3-2(22-25,25-20,25-21,20-25,15-12)

Naționala de volei masculin speranțe a României este alcătuită din:
– Vădan Florin Andrei (7) – 02.04.2001, 1,95m, CSS LAPI Dej
– Salatioan Michael Christian (10) – 19.04.2001, 1,87m, CSS LAPI Dej
– Romanescu Valentin (12) – 19.03.2001, 1,79m, CTF Mihai I București
– Purcaru Ștefan Eduard (3) – 12.02.2001, 1,82m, CNNT Craiova
– Pop Gabriel Ionuț (5) – 05.02.2001, 1,93m, CSS LAPI Dej
– Holota Adrian(9) – 24.04.2001, 1,93m, CSS Nicu Gane Fălticeni
– Evtei Andrei Alexandru (4) – 14.07.2001, 1,92m, CSS Tulcea
– Druță Andrei Bogdan (8) – 08.02.2002, 1,92m, CTF Mihai I București
– Drăgan Emanuel (11) – 07.05.2001, 1,93m, CSS Caransebeș
– Afrasinei Andrei (6) – 10.09.2001, 1,87m, CSS Botoșani
– Badea Cristian (2) – 07.06.2001, 1,93m, CNNT Craiova
– Catană Bogdan (1) – 23.09.2001, 1,87m, CNNT Craiova
– Antrenor principal : Săvoiu Daniel
– Antrenor secund: Dumitrescu Vicențiu
– Fizioterapeut: Slăvuică Daniel

volei

Sursa poză: http://www.doarvolei.ro

august 5, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (M): Urmează 5 zile de foc pentru Naționala de speranțe

Echipa Națională de volei masculin speranțe a României a plecat astăzi în Serbia, în localitatea Ivanjica, unde va participa la Campionatul Balcanic de volei speranțe alături de alte 7 țări: Serbia, Bulgaria, Muntenegru, Turcia, Grecia, Moldova și Bosnia & Herțegovina.

Pe parcursul a 5 zile, în perioada 3-7 august, voleibaliștii conduși de Daniel Săvoiu vor încerca să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, aceștia urmând să evolueze în Grupa B, alături de țara gazdă, Serbia, Bulgaria și Muntenegru.

În Grupa A urmează să evolueze: Turcia, Grecia, Moldova și Bosnia & Herțegovina.

Echipa Națională de volei masculin speranțe a României ce va participa la Campionatul Balcanic din Serbia este alcătuită din:
– Vădan Florin Andrei (7) – 02.04.2001, 1,95m, CSS LAPI Dej
– Salatioan Michael Christian (10) – 19.04.2001, 1,87m, CSS LAPI Dej
– Romanescu Valentin (12) – 19.03.2001, 1,79m, CTF Mihai I București
– Purcaru Ștefan Eduard (3) – 12.02.2001, 1,82m, CNNT Craiova
– Pop Gabriel Ionuț (5) – 05.02.2001, 1,93m, CSS LAPI Dej
– Holota Adrian(9) – 24.04.2001, 1,93m, CSS Nicu Gane Fălticeni
– Evtei Andrei Alexandru (4) – 14.07.2001, 1,92m, CSS Tulcea
– Druță Andrei Bogdan (8) – 08.02.2002, 1,92m, CTF Mihai I București
– Drăgan Emanuel (11) – 07.05.2001, 1,93m, CSS Caransebeș
– Afrasinei Andrei (6) – 10.09.2001, 1,87m, CSS Botoșani
– Badea Cristian (2) – 07.06.2001, 1,93m, CNNT Craiova
– Catană Bogdan (1) – 23.09.2001, 1,87m, CNNT Craiova
– Antrenor principal : Săvoiu Daniel
– Antrenor secund: Dumitrescu Vicențiu
– Fizioterapeut : Slăvuică Daniel

handbal

Le urăm mult succes și îi susținem!

august 2, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (M): Echipa Națională de speranțe se pregătește la Craiova pentru Balcaniadă

De o săptămână Craiova este gazda Echipei Naționale de volei masculin speranțe care se pregătește intensiv pentru participarea la Campionatul Balcanic ce va avea loc la începutul lunii august în Serbia, la Ivanjica.

Repartizată în Grupa B Naționala României va da lupte grele cu echipele similare ale Serbiei, Bulgariei și Muntenegrului, competiția urmând să se desfășoare în perioada 3-7 august 2016.

handbal

Aseară i-am găsit pe băieți antrenându-se în Sala Polivalentă din Craiova sub atenta supraveghere a antrenorilor Daniel Săvoiu și Daniel Slăvuica. Veniți din întreaga țară, fiecare obișnuit cu modul lui de joc, dar de această dată toți uniți și doritori să arate că își merită locul în cea mai importantă echipă a țării, voleibaliștii născuți în 2001 sau mai mici munceau cu mare drag pe parchet și loveau mingile pentru ași perfecționa pasiunea. Fiecare era atent și încerca să prindă cât mai mult din indicațiile primite, iar dacă se greșea, se relua până când totul ieșea cum trebuia.

handbal

2 săptămâni, atât mai au la dispoziție tinerii voleibaliști și antrenorii lor pentru a pune la punct ultimele detalii, pentru a suda foarte bine relațiile de joc și a merge în Serbia hotărâți să ajungă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

handbal

Nu putem decât să le urăm mult succes și să îi susținem în număr cât mai mare pentru că ei reprezintă viitorul sportului cu mingea la fileu.

handbal

În vederea pregătirii meciurile din cadrul Balcaniadei de volei Federația Română de Volei a convocat următorii sportivi pentru a se alătura Lotului Național de Speranțe:
1. Evtei Alexandru – CSS Tulcea – centru/secund
2. Romanescu Valentin – CTF Mihai I București – secund
3. Constantinescu Tudor – CTF Mihai I București – centru/secund
4. Cozma Sebastian – CSS Botoșani – centru/ ridicator
5. Afrasinei Andrei – CSS Botoșani – secund
6. Holota Adrian – CSS Nicu Gane Fălticeni – centru
7. Pop Gabriel Ionuț – CSS Lapi Dej – centru/secund
8. Vădan Florin Andrei – CSS Lapi Dej – ridicător
9. Salatioan Cristian – CSS Lapi Dej – ridicător/secund
10. Cozma Alex – CSS Viitorul Cluj Napoca – centru
11. Drăgan Emanuel – CSS Caransebeș – centru-
12. Badea Cristian – CNNT Craiova – centru/secund
13. Purcaru Ștefan Eduard – CNNT Craiova – ridicător
14. Catană Bogdan – CNNT Craiova – secund
15. Druță Andrei Bogdan – CTF Mihai I București – secund
16. Memet Ercan – CVM Tomis Constanța – secund
17. Dănilă Răzvan – CSS Nicu Gane Fălticeni – ridicător
18. Vizeteu Alexandru – CSS Nicu Gane Fălticeni – secund
19. Vrabie Richard – CSS Nicu Gane Fălticeni – secund
20. Voicu Alexandru – CVM Tomis Constanța – centru
Antrenor principal: Daniel Săvoiu
Antrenor secund: Daniel Slăvuica

handbal

handbal

handbal

handbal

Mai multe poze aici cu Echipa Națională de volei masculin speranțe

iulie 20, 2016 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (M): România – locul 4 la Balcaniada de speranțe

Naționala de volei masculin speranțe a României a terminat Balcaniada desfășurată în Kazanlak, Bulgaria pe locul al 4-lea după ce în Finala Mică voleibaliștii români au fost învinși de Naționala Serbiei în cadrul unei partide de 5 seturi. Scor final România – Serbia 2-3(21-25,23-25,25-14,28-26,10-15).

Balcaniada de speranțr a fost câștigată anul acesta de Echipa Turciei care în meciul final a învins echipa gazdă, Bulgaria, cu scorul de 3-0(25-21,25-22,26-24).

Rezultatele înregistrate în ultima zi de competiție au fost:

Finala:
Turcia – Bulgaria 3-0(25-21,25-22,26-24)
Finala Mică, locul 3:
România – Serbia 2-3(21-25,23-25,25-14,28-26,10-15)
Locurile 5-6
Grecia – Bosnia & Hertegovina 3-0(25-21,26-24,25-21)
Locurile 7-8
Muntenegru – Moldova 3-1(28-26,25-18,26-28,25-12)

Clasamentul Final al Balcaniadei de Speranțe arată în felul următot:
1. Turcia
2. Bulgaria
3. Serbia
4. România
5. Grecia
6. Bosnia & Herțegovina
7. Muntenegru
8. Moldova

a4DSC07762

iulie 26, 2015 Posted by | sport, volei | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (M): Romania joaca cu Turcia in Semifinalele Balcaniadei de sperante din Bulgaria

Echipa Nationala de volei masculin sperante a Romaniei va juca astazi cu echipa Turciei in cadrul Semifinalelor Balcaniadei de volei sperante desfasurate in Kazanlak, Bulgaria.

Romania va juca cu ocupanta primului loc din cadrul Grupei A, dupa ce echipa noastra a incheiat prima etapa a Balcaniadei pe locul secund, cu 6 puncte,  in cadrul grupei B, unde a inregistrat 2 victorii si o infrangere.

Nationala Romaniei a fost invinsa cu scorul de 3-0(25-13.25-22.25-18) de catre echipa similara a Bulgariei in a 3-a zi de competitie, dar voleibalistii romani erau deja calificati ]n urmatoarea etapa inaintea acestei partide.

Rezultatele inregistrate in a 3-a zi de competitive in cadrul Grupei B au fost urmatoarele:

Muntenegru – Bosnia & Hertegovina 0-3(13-25.18-25.21-25)

Romania – Bulgaria 0-3(13-25.22-25.18-25)

Clasamentul in cadrul Grupei B arata in felul urmator:

  1. Bulgaria – 9 puncte
  2. Romania – 6 puncte
  3. Bosnia & Hertegovina – 3 puncte
  4. Muntenegru – 0 puncte

In cadrul Grupei A s-au inregistrat urmatoarele rezultate:

Grecia – Turcia 2-3(21-25.29-27.25-23.22-25.10-15)

Serbia – Moldova 3-0(25-16.25-12.25-19)

Clasamnetul in Grupa A arata astfel:

  1. Turcia – 7 puncte
  2. Serbia – 6 puncte
  3. Grecia – 5 puncte
  4. Moldova – 0 puncte

Astazi 24.07.2015 vor avea loc urmatoarele partide:

Semifinale:

Turcia –Romania

Bulgaria – Serbia

Locurile 5-8:

Grecia – Muntenegru

Bosnia & Hertegovina – Moldova

a4DSC07762

Nationala Romaniei este alcatuita din:

  1. Nicolas Grigorie 2. Florian Bartha 3. Octavian Andrei 4. Levi Izet 5. David Miron 6. Mihai Baiculescu 7. Ovidiu Darlaczi – cpt 8. Robert Calin 9. Vlad Curuia 10. Pop Radu 12. Alex Dragomir 13. Levente Versenyi Antrenori: Stelian Ghitun si Itt Mircea

iulie 24, 2015 Posted by | sport, volei | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (M): Romania – 6 puncte dupa primele 2 partide de la Balcaniada de sperante

Echipa Nationala de volei masculin sperante a Romaniei participa zilele acestea la Balcaniada desfasurata in Bulgaria.

Romanii au reusit sa se impuna in primele 2 partide (3-0 cu Muntenegru, 3-1 cu Bosnia & Hertegovina) si sunt la egalitate de puncte cu tara gazda in cadrul Grupei B, avand accumulate 6 puncte.

Astazi Romania si Bulgaria se vor confrunta in cadrul celei de a 3-a zi de competitie fapt ce va determina prima clasata a Grupei, insa indiferent de rezultat voleibalistii romani sunt calificati in semifinalele competitiei.

Rezultatele inregistrate in cadrul Grupei B in a doua zi de competitive au fost urmatoarele:

Bosnia & Hertegovina – Romania 1-3(16-25.23-25.25-16.16-25)

Bulgaria – Muntenegru 3-0(25-17.25-21.25-14)

Clasamentul in cadrul Grupei B dupa primele 2 zile se prezinta astfel:

  1. Bulgaria – 6 puncte
  2. Romania – 6 puncte
  3. Bosnia & Hertegovina – 0 puncte
  4. Muntenegru – 0 puncte

In cadrul Grupei A s-au obtinut urmatoarele rezultate

Moldova – Grecia 0-3(15-25.14-25.18-25)

Turcia – Serbia 3-2(25-21.25-23.14-25.25-27.15-9)

Clasamentul in Grupa A arata in felul urmator:

  1. Turcia – 5 puncte
  2. Grecia – 4 puncte
  3. Serbia – 3 puncte
  4. Moldova – 0 puncte

In cea de a 3-a zi de competitive(23.07.2015) se vor desfasura urmatoarele partied:

Grecia – Turcia

Muntenegru – Bosnia & Hertegovina

Serbia – Moldova

Romania – Bulgaria

a4DSC07762

Sursa: http://www.balkanvolleyball.org/

iulie 23, 2015 Posted by | sport, volei | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Volei (M): România – 2 victorii în primele 2 zile la Balcaniada de speranțe

Kazalak, Bulgaria este zilele acestea gazda Balcaniadei de speranțe, competiție la care este prezentă și Echipa Națională a României.

Voleibaliștii români care fac parte din Grupa B s-au impus deja de 2 ori în startul acestei competiții, marți 21 iulie România a câștigat cu scorul de 3-0(25-12,25-17,25-21) în fața Muntenegrului, iar azi 22 iulie România a trecut de Bosnia & Hețegovina cu scorul de 3-1.

Rezultatele înregistrate în prima zi a Balcaniadei din Bulgaria au fost:

Grupa B:
Muntegru – România 0-3(12-25,17-25,21-25)
Bulgaria – Bosnia & Herțegovina 3-0(25-12,25-18,25-16)
Clasamentul după prima etapă arată în felul următor
1. Bulgaria – 3 puncte
2. România – 3 puncte
3. Muntegru – 0 puncte
4. Bosnia & Herțegovina – 0 puncte

Grupa A:

Turcia – Moldova 3-0(25-16,25-16,25-15)
Serbia – Grecia 3-2(25-21,22-25,21-25,25-21,16-14)
Clasamentul în Grupa A arată în felul următor:
1. Turcia – 3 puncte
2. Serbia – 2 puncte
3. Grecia – 1 punct
4. Moldova – 0 puncte

Miercuri 22 iulie s-au jucat următoarele partide:
Bosnia & Herțegovina – România 1-3
Moldova – Grecia
Turcia – Serbia
Bulgaria – Muntenegru

România este prezentă la Balcaniada de speranțe cu următorul lot:
1. Nicolas Grigorie
2. Florian Bartha
3. Octavian Andrei
4. Levi Izet
5. David Miron
6. Mihai Baiculescu
7. Ovidiu Darlaczi – cpt
8. Robert Calin
9. Vlad Curuia
10. Pop Radu
12. Alex Dragomir
13. Levente Versenyi
Antrenori: Stelian Ghitun si Itt Mircea

Voi reveni cu noul clasament după ce se va încheie etapa a doua.

a4DSC07762
Sursa: http://www.balkanvolleyball.org/

https://www.facebook.com/doarvolei?fref=ts

iulie 22, 2015 Posted by | sport, volei | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

România obține medalia de bronz la Balcaniada de cadete, Serbia – aur, Turcia – argint

Final de competiție în cadrul Balcaniadei de volei cadete desfășurată anul acesta în România, la Izvorani.

Echipa Națională de volei feminin cadete a României a obținut cu această ocazie medalia de bronz după ce în ultimul meci, cel din Finala Mică, s-a impus cu scorul de 3-0(25-14,25-21,25-15) în fața Naționalei Muntenegrului.

Campioana din sezonul 2015 a Balcaniadei de cadete si medalia de aur a fost obținută de echipa din Serbia care s-a impus în ultimul meci al competiției cu scorul de 3-1(25-17,25-23,23-25,25-18) în fața voleibalistelor din Turcia.

Clasamentul final al Balcaniadei de volei cadete este următorul
1. Serbia – medalia de aur
2. Turcia – medalia de argint
3. România – medalia de bronz
4. Muntenegru
5. Grecia
6. Bulgaria
7. Moldova
8. FYR of Macedonia

Rezultatele înregistrate în ultima zi de competiție la Balcaniada de volei cadete desfășurată la Izvorani au fost următoarele:
Finala Mare
Serbia – Turcia 3-1(25-17,25-23,23-25,25-18)

Finala Mică
România – Muntenegru 3-0(25-14,25-21,25-15)

Locurile 5-6
Bulgaria – Grecia 0-3(12-25,20-25,24-26)

Locurile 7-8
Moldova – FYR of Macedonia 3-0(25-22,26-24,25-9)

ROMANIA

iulie 5, 2015 Posted by | sport, volei | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Echipa de volei cadete a României joacă astăzi Finala Mică la Balcaniadă

Echipa Națională de volei cadete a României va juca astăzi Finala Mică în cadrul Balcaniadei de cadete desfășurată la Izvorani după ce în Semifinale au pierdut cu scorul de 0-3(14-25,10-25,17-25) în fața Naționalei Serbiei.

În ultima partidă a competiției când vor juca pentru medalia de bronz, româncele se vor duela cu echipa din Muntenegru, în timp ce Finala Mare a Balcaniadei se va disputa între Serbia și Turcia.

Rezultatele înregistrate în ziua a 4-a a Balcaniadei de volei cadete au fost următoarele:
Moldova – Bulgaria 0-3(16-25,15-25,22-25)
Grecia – FYR of Macedonia 3-1(23-25,25-14,25-13,30-28)
România – Serbia 0-3(14-25,10-25,17-25)
Turcia – Muntenegru 3-0(25-15,25-16,25-12)

În ultima zi a compeției se vor juca următoarele partide:
– Pentru locurile 7-8
10.00 Moldova – FYR of Macedonia
– Pentru locurile 5-6
12:00 Bulgaria – Grecia
– Finala Mică
14:00 România- Muntenegru
– Finala Mare
16:00 Serbia – Turcia

ROMANIA

Sursa foto: http://www.frvolei.ro/pagini/2_loturi_nationale/2015/balcaniada_cadete.html

iulie 5, 2015 Posted by | sport, volei | , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Saghin Ioana

Unii oameni indiferent cat de batranii sunt niciodata nu isi pierd frumusestea. Au mutat-o din fetele in inimile lor – Martin Buxbaum

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

There will be dragons

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

„Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat.“

Sunt lipsit de complexe pe un fond timid/ unii bibliotecari ar zice ca-s agresiv//Sunt eroul meu din nou, tot ce zic e zid Cand sunt tras par treaz , cand sunt treaz par zid..

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

În zadar mi-ai dat aripi, dacă nu m-ai învățat să zbor!

Șapte Zaruri

Autor: Mihaela Mădălina Manda

Mi-am îngropat țipătul

Eternitatea nu e accesibila decat prin vietuirea clipei in mod absolut...

Oglindă către prezent

M-am mutat pe adrianasandru.ro! :)