MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

Volei feminin speranțe: CNNT Craiova și SCV Craiova pe primele 2 locuri în Seria H după primul Turneu al Campionatului Național

În perioada 31.10.2015-01.11.2015 Colegiul Național Nicolae Titulescu din Craiova a fost gazda primului Turneu de volei feminin speranțe din cadrul Seriei H al Campionatului Național.

La finele celor 6 partide desfășurate clasamentul arată astfel:
1. CNNT Craiova – 9 puncte
2. SCV Craiova – 6 puncte
3. CSS Târgu Jiu 2 – 3 puncte
4. CSS Târgu Jiu 1 – 0 puncte

Primul loc al Turneului a fost ocupat de echipa gazdă, CNNT Craiova, care s-a impus în toate cele 3 partide desfășurate, voleibalistele de la Colegiul Național Nicolae Titulescu câștigând toate partidele în minimum de seturi.

SCV Craiova, cea de a doua echipă de speranțe din Craiova, a reușit să se impună în 2 din cele 3 meciuri desfășurate comportându-se exemplar pe teren în condițiile în care 2 voleibaliste titulare nu au putut juca datorită accidentărilor.

Locurile 3 și 4 au revenit echipelor din Târgu Jiu, punctele fiind obținute chiar în meciul dintre cele 2 formații. De remarcat modul de încurajare al antrenorului echipei CSS Târgu Jiu 1 care și-a încurajat elevele în toate momentele meciurilor chiar dacă nu au obținut nici o victorie.

Rezultatele înregistrate în cadrul primului Turneu de volei feminin speranțe Seria H în cadrul Campionatului Național desfășurat la Craiova au fost următoarele:
1. CNNT Craiova – CSS Târgu Jiu 2: 3-0
2. SCV Craiova – CSS Târgu Jiu 1: 3-0
3. CSS Târgu Jiu 1 – CS Târgu Jiu 2: 1-3
4. CNNT Craiova – SCV Craiova: 3-0(25-20,25-16,25-16)
5. SCV Craiova – CSS Târgu Jiu 2: 3-0(25-20,25-16,25-10)
6. CNNT Craiova – CSS Târgu Jiu 1: 3-0925-6,25-9,25-13)

volei

Ma multe poze aici: Meci: CNNT Craiova – SCV Craiova
Mai multe poze aici: Partide: SCV Craiova – CSS Târgu Jiu 2; CNNT Craioca CSS Târgu Jiu 1

noiembrie 1, 2015 Posted by | sport, volei | , , , , | Lasă un comentariu

Victorie fără emoții pentru juniorii de la CNNT Craiova

Echipa de volei masculin juniori a Colegiului Național Nicolae Titulescu din Craiova a ajuns la a 3-a victorie consecutivă în cadrul Campionatului Național de volei masculin juniori după ce în cadrul etapei a III-a s-a impus fără probleme cu scorul de 3-0(25-11,25-13,25-17) în fața echipei CSS SC. 1 Metalul Oțelul Roșu.

O partidă începută lejer pentru voleibaliștii din Craiova, fără emoții, câștigată în minimum de seturi, ceea ce aduce pentru CNNT Craiova alte 3 puncte în cadrul clasamentului, 9 în total după primele 3 etape, dar și locul 1 în cadrul Seriei C din care fac parte.

Următoarea partidă pentru CNNT Craiova va avea loc  pe teren propriu în compania formației CS Provolei Arad.

juniori

Mai multe poze în linkul următor: Poze CNNT Craiova – CSS Sc. 1 Metalul Oțelul Roșu

noiembrie 1, 2015 Posted by | sport, volei | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Saghin Ioana

Unii oameni indiferent cat de batranii sunt niciodata nu isi pierd frumusestea. Au mutat-o din fetele in inimile lor – Martin Buxbaum

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

There will be dragons

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

În zadar mi-ai dat aripi, dacă nu m-ai învățat să zbor!

Mi-am îngropat țipătul

Eternitatea nu e accesibila decat prin vietuirea clipei in mod absolut...

Oglindă către prezent

M-am mutat pe adrianasandru.ro! :)

dianageorgianna

The greatest WordPress.com site in all the land!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene