MADI CRAIOVA

"Phos phere i e de kai aithben"

Divizia A1 la volei masculin: A început lupta pentru podiumul primei ligi voleibalistice

La sfârșitul săptămânii ce tocmai s-a încheiat a avut loc etapa a 5-a din cadrul Diviziei A1 la volei masculin.

Iubitorii de volei au avut parte de partide interesante, rezultate pe măsură și schimbări în clasament.

SCM U Craiova a urcat la finalul etapei a 5-a 2 poziții în cadrul clasamentului ajungând pe locul al 2-lea cu 12 puncte, după ce s-a impus fără prea mari emoții în fața echipei CS ”U” Cluj, scor final 3-0. Oltenii au ajuns la a 5-a victorie consecutivă din cadrul acestui campionat fiind singura echipă ce a obținut 5 rezultate pozitive din tot atâtea partide disputate.

Știința Explorări Baia Mare a coborât pe poziția a 3-a la finalul etapei, dar a reușit să se impună la capătul a 5 seturi în fața echipei CVM Tomis Constanța, echipă ce încă nu își găsește echilibrul în cadrul campionatului, aceștia înregistrând până în prezent 2 înfrîngeri.

AS Volei Club Caransebeș deși nu a reușit să își continue seria de meciuri încheiate cu victorie (4 până în prezent) fiind învinși de vicecampionii de la Zalău cu scorul de 3-0, își mențin locul de lideri în cadrul clasamentului, 12 puncte acumulate, la egalitate cu SCM U Craiova.

Tot în cadrul etapei a 5-a echipa Dinamo București a reușit prima victorie din sezonul 2015-2016, alb-roșii impunându-se pe teren propriu în fața echipei VCM LPS Piatra Neamț la scorul de 3-0. Arcada Galați s-a impus deasemenea cu 3-0 la CSM București acasă, iar CS Unirea Dej a trecut cu greu, la capătul a 5 seturi de LMV Tricolorul Ploiești.

Rezultatele înregistrate în cadrul etapei a 5-a au fost:
ACS Volei Municipal Zalău – AS Volei Municipal Caransebeș 3-0(25-17,25-20,25-20)
LMV Tricolorul Ploiești – CS Unirea Dej 2-3(25-18,25-13,23-25,19-25,10-15)
SCM U Craiova – CS ”U” Cluj 3-0(25-21,25-8,25-12)
CS Știința Explorări Baia Mare – CVM Tomis Constanța 3-2(23-25,25-16,18-25,25-23,15-13)
CSM București – CS Arcada Galați 0-3(21-25,22-25,21-25)
CS Dinamo București – VCM LPS Piatra Neamț 3-0(25-18,25-20,25-19)

Clasamentul după primele 5 etape arată astfel:
1. AS Volei Club Caransebeș – 12 puncte
2. SCM U Craiova – 12 puncte
3. CS Știința Explărări Baia Mare – 11 puncte
4. ACS Volei Municipal Zalău – 11 puncte
5. LMV Tricolorul Ploiești – 10 puncte
6. CS Arcada Galați – 9 puncte
7. CVM Tomis Constanța – 8 puncte
8. CSM București – 6 puncte
9. CS Unirea Dej – 5 puncte
10. CS Dinamo București – 4 puncte
11. VCM LPS Piatra Neamț – 1 punct
12. CS ”U” Cluj – 1 punct

În cadrul etapei a 6-a se vor disputa următoarele partide, etapă intermediară:
AS Volei Club Caransebeș – VCM LPS Piatra Neamț, miercuri 25.11.2015, ora 18:00
CS Arcada Galați – CS Dinamo București, miercuri 25.11.2015
CVM Tomis Constanța – CSM București, miercuri 25.11.2015, ora 20:00, în direct la Digi Sport
CS ”U” Cluj – CS Știința Explorări Baia Mare, miercuri 25.11.2015
CS Unirea Dej – SCM U Craiova, miercuri 25.11.2015, ora 18:00
ACS Volei Municipal Zalău – LMV Tricolorul Ploiești, miercuri 25.11.2015.

DSC06426

noiembrie 23, 2015 Posted by | diverse, sport, volei | , , , , , , | Lasă un comentariu

Aventurile lui Toni Delaco pentru a găsii brânza perfectă

Tocmai am aflat că vestitului Toni Delaco, cel mai mare fan brânză a colindat lumea pentru a găsi cea mai bună brânză. A umblat, a colindat, continentele le-a vizitat, multe feluri de brânză a gustat și iată rezultatul scontat.

Aici aproape de noi Toni a dat peste Brânza de măgăriță, cea mai scumpă brânză din lume se produce la vecinii noștri sârbi, 5000 de euro un kilogram, cât o mașină la mâna a doua aici în România noastră. Bună dar scumpă rău. La salariile noastre cam greu să te atingi de ea.

Și tot umblând el așa , mai la nord puțin, pe plaiurile Angliei, nasul i s-a desfundat când Vieux Lille – cea mai puturoasă brânză din lume l-a întâmpinat. Și nu oriunde ci la vestita House of Cheese unde mai găsești și brânzeturi albastre și moi, de capră sau tari, cașcavaluri și afumate, aromate și…toate de prin lume adunate.

Dar călătoria lui a continuat și prin Rusia a aterizat chiar de ziua lui. Întâmpinat cum se cuvine el a gustat Khachapuri, Megruli, khabizgini, cu cartofi și brânză lângă o sticlă de bere cu rom.

Din Rusia a zburat tocmai în Spania unde în loc de brânză la degustat, mai bine a fost alergat de tauri, norocul lui că teafăr a scăpat. Și uita așa fanul nostru brânză pe pășunile din Elveția s-a catapultat de unde idei despre brânza a aflat, istoria neștiută a brânzei Ementaller sau Fondue i s-a arătat, iar pe pășunile verde smarald unde vacile cafenii dau laptele pentru brânza Schabziger sau Sap Sago, vestita – brânză verde înregistrată în Elveția secolului al XV-lea a gustat.

Prin Franța s-a delectat cu puțin Fromage, apoi Branza albastră la Le Meurice a degusta.
Din Europa direct în America a zburat iar în parcurile din New York brânză gratis a mâncat: Adelost, Caciocavallo di Bufalla și Gorgonzola, brânză adusă de vestitul Zaza. Mai la sud a coborât în frumoasa Argentina unde întrebarea mare era: UNDE și CINE a făcut de fapt Brânza Halumi- Brânza cipriotă, sau de la grecii din Bizant? – ideea sa amestece lapte de capra cu cel de oaie si, uneori, cu cel de vaca si sa bage branza la saramura oare cui i-a venit pentru prima dată .Sau Egipt??

A urmat Columbia de vizitat unde –Queso Blanco, brânză și ciocolată a încercat.

Din tărâmul făgăduinței Toni a zburat în țara soarelui răsare,Japonia, unde bătaie de cap brânza tempura ia dat.
Dar aventura nu putea să se termine așa ci prin deșertul Gobi unde branzeturi prafuite, alb-galbui , din lapte de yak a și mâncat.

În cei 5 ani petrecuți de Toni Delaco prin lumea largă pentru a găsii cea mai bună brânză se pot spune multe, clar am înțeles că fiecare are fanii ei, fiecare popor se mândrește cu brânza lor, cât să vă zic care ar fi cea mai bună chiar nu aș ști ce să răspund .
Eu râmân la opinia că cea mai bună brânză tot la mine în țară se face, de la văcuțele noastre care pasc liniște pe plaiurile înverzite și se adapă în râurile cristaline.

branza

Articol scris pentru Super Blog 2015 proba numărul 21 de la Delaco, Fan Brânză: Cea mai bună brânză din lume.

noiembrie 23, 2015 Posted by | Advertoriale, diverse | , , , , , | Un comentariu

   

BMS

„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”

Passion For Sport

"Sport is not always about winning. Sometimes, it's simply about learning. And so is life"

yanabanana13

Aventuri in Lullabyland

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Saghin Ioana

Unii oameni indiferent cat de batranii sunt niciodata nu isi pierd frumusestea. Au mutat-o din fetele in inimile lor – Martin Buxbaum

Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului

Saptamanal regional independent * Știri necenzurate din Olt, Vâlcea și Argeș * Grupul de presa VGtv Olt. Fondator Georgiana Leulescu Raicu- Lumea descoperită prin ochii noștri!

Protossy's Blog

Something special

There will be dragons

“The human heart has hidden treasures, In secret kept, in silence sealed; The thoughts, the hopes, the dreams, the pleasures, Whose charms were broken if revealed.” - Charlotte Brontë

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

Victorița

În zadar mi-ai dat aripi, dacă nu m-ai învățat să zbor!

Mi-am îngropat țipătul

Eternitatea nu e accesibila decat prin vietuirea clipei in mod absolut...

Oglindă către prezent

M-am mutat pe adrianasandru.ro! :)

dianageorgianna

The greatest WordPress.com site in all the land!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene