Știu ce ai făcut astă vară
Da, știu sigur ce ai făcut astă vară. În loc să fi calmă și liniștită, să te bucuri de mare, de soare, de vacanță. Să vizitezi așa cum se cuvine locurile care abia așteptau să fie admirate de privirea ta și mai ales să îți expui corpul frumos la vedere și bine lucrat toată iarna la sală pentru a întoarce privirile, tu ce ai făcut??
Cum ce, mai trebuie să îți amintesc, că te-ai chinuit să scapi, ai încercat o mulțime de produse de epilare, care pe lângă faptul că ți-au iritat pielea frumoasă și sensibilă nici nu și-au făcut treaba așa cum trebuia. Așa că toată vara ai stat cu acele produse după tine, ai fost roșie ca racul, deoarece nu era de ajuns că nu și-au făcut treaba cum trebuia, dar ți s-a și roșit pielea în ultimul hal, de a trebuit să îmbraci haine lungi pe căldurile acelea insuportabile.
Dar cam așa se întâmplă când nu ești în pas cu ultimele tehnologii în ceea ce privește epilarea, și aici nu vorbim despre mersul la salon, ci tehnologia pe care o poți utiliza chiar la tine acasă, în intimitatea ta, fără ajutorul altor persoane, ci doar tu și acest extraordinar aparat epilat de la Silk”N. La un preț care își merită toți banii, la o dimensiune care nu te deranjează și nu ocupă decât un spațiu putem spune minuscul la puterea pe care o deține, dispozitivul Silk’n Glide este un aparat de epilare definitivă pe care il poți achiziționa foarte ușor din magazinul On-line Silkn Romania. Este mic, se alimentează la curent, folosește tehnologia IPL cu lumină intens pulsată pentru o epilare definitivă și de durată, fiind opțiunea ”the best” pentru zonele delicate ale corpului.
Iar dacă încă nu ești pe deplin sigură de utilitatea acestui produs, sau a gamei de produse pe care Silkn Romania ni le pune la dispozitie atunci află că aceste produse au peste 4 milioane de utilizatori pe tot globul, vedetele de la Hollywood se bucură de acest răsfăț, asta spune multe despre aceste produse. Așa că ar fi timpul ca tu, eu, toți sau toate să ne achiziționăm un produs Silk’n și să începem al utiliza, până la vară am avea o piele catifelată, frumoasă și numai bună de expus la soare.
Articol scris pentru Super Blog 2015, proba numărul 22 de la Silkn Romania și Total Pro Beauty: Epilarea definitivă – de la Hollywood, în casele noastre
Volei(F): SCV Craiova organizeaza Turneul 2 al Grupei H din Campionatul National de volei sperante
Sambata (28.11.2015) si duminica (29.11.2015) Scoala Craioveana de Volei va organiza in Sala de Sport a Colegiului National Stefan Odobleja al 2-lea Turneu din cadrul Campionatului National de volei feminin sperante, Grupa H.
Grupa H a Diviziei sperante este alcatuita din echipele: CNNT Craiova, SCV Craiova, CSS Targu Jiu 1, CSS Targu Jiu 2, iar primul turneul al grupei a fost organizat de echipa Colegiului National Nicolae Titulescu din Craiova.
Programul dupa care se vor desfasura partidele din cadrul Turneului 2 al Grupei H la volei feminin sperante este urmatorul:
Sambata 28.11.2015
– Ora 15:00 CSS Targu Jiu 1 – CSS Targu Jiu 2
– Ora 17:00 CNNT Craiova – SCV Craiova
Duminica 29.11.2015
– Ora 09:30 CNNT Craiova – CSS Targu Jiu 2
– Ora 11:30 SCV Craiova – CSS Targu Jiu 1
– Ora 15:00 CSS Targu Jiu 1 – CNNT Craiova
– Ora 17:00 CSS Targu Jiu 2 – SCV Craiova
Dupa primul Turneu clasamentul in cadrul Grupei H arata astfel:
1. CNNT Craiova – 9 puncte
2. SCV Craiova – 6 puncte
3. CSS Târgu Jiu 2 – 3 puncte
4. CSS Târgu Jiu 1 – 0 puncte